AcasăOra SatuluiAlegerile trec, oamenii rămân…

Alegerile trec, oamenii rămân…

Așa cum este cunoscut în opinia publică, pe primarul comunei Scărișoara, Marin Călin, îl recomandă, în primul rând,  puterea de muncă, inteligența, cinstea și corectitudinea, toate acestea utilizate în relația cu consătenii săi. Este apropiat de intelectualii din comună, dar și de oameni simpli, din rândul cărora a plecat ca să învețe carte, pentru a deveni inginer.

Îl recomandă cultul prieteniei și, mai ales, consecvența prin care domnia-sa nu renunță la principiile morale, trasate de părinții săi și insuflate de religia noastră creștină.

calin marin scarisoaraLiberal prin comportament și faptă, în ciuda tuturor greutăților materiale, generate de criza în care se află și țara noastră, ca primar, Marin Călin a acordat o atenție specială Educației, infrastructurii comunale, sănătății oamenilor și – de ce nu? – bunăstării generale, comuna Scărișoara fiind una dintre marile comune ale Oltului producătoare de legume.

Toate demersurile sale gospodărești, toate acțiunile sale în favoarea celor care – iată – l-au ales în fruntea lor cale de trei mandate, s-au derulat sub principiul enunțat chiar de către domnia-sa: „Alegerile trec, oamenii rămân…”

Pentru a nu mai relua realizările înfăptuite de către d-l primar în cele două mandate, vom insera, pe scurt, investițiile finalizate și aflate în curs de finalizare la momentul în care ne aflăm.

Astfel, administrația comunei Scărișoara a demarat și finalizat în 2013 următoarele investiții: grupuri sanitare de interior (școală și primărie); încălzire centrală (școală și primărie); reparație capitală de interior (Școala Gimnazială Scărișoara); izolare termică a clădirii primăriei.

Iată și investițiile aflate în lucru: izolarea termică a Școlii Gimnazială Scărișoara (administrația așteaptă timp favorabil); reparație capitală la Căminul Cultural, precum și amenajarea sălii pentru evenimente (nunți și botezuri).

Ionuț DUMITRESCU

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments