A plecat puțin dintre noi, cale de o eternitate, inginerul Alex Negoescu, de la Drăgănești. Am primit această veste cutremurătoare, cu câteva ore în urmă, de la fiul său, în timp ce mă întorceam de la Vâlcea… A plecat înainte de a-mi ura mie și familiei mele „CRĂCIUN FERICIT!” și „AN NOU CU SĂNĂTATE MAXIMĂ”, așa cum a făcut, la fiecare sfârșit de an, din 1994 încoace, atunci când ne-am cunoscut la Gazeta Oltului.
Cu părul nins înainte de vreme (încă de la vârsta de 47-48 de ani), Alex Negoescu a fost prea de timpuriu scos din sistem, deși el a fost un inginer de excepție, care a coordonat proiecte și obiective de interes național.
Neocomuniștii care ne-au smuls definitiv România de sub picioare, desăvârșind ceea ce nu finalizase Partidul Comunist, i-au marginalizat brutal pe oamenii inteligenți, profesioniști, cu carte, promovând lichelele, semianalfabeții, șpăgarii, maneliștii de partid și de stat, devalizatorii și pe toți cei lipsiți de caracter și de Dumnezeu .
Așa a ajuns Alex Negoescu să-și câștige pâinea, din ce în ce mai mică, angajându-se, cu intermitențe, în presa locală, în funcția de „muncitor la ziar”. Cel mai mult timp l-a petrecut la Gazeta Oltului și, apoi, la săptămânalul Linia Întâi. Cu toții, noi cei mai tineri ziariști de atunci, ne-am înfruptat din experiența lui proverbială.
A fost un inginer de excepție, până ce impostorii și emanații care-au năpădit România după 1989, reprezentând eșalonul doi al fostului PCR, l-au marginalizat…
A fost un rebusist de excepție, recunoscut în cercurile rebusistice naționale, și un ziarist rafinat, specializat în pamflet politic și în anchete sociale.
Ca inginer, a dat socoteală diferiților ștabi care i-au mai cerut serviciile – temporar – și după Revoluție, ca ziarist va da socoteală eternității. Dacă onor colecția Gazetei Oltului este întreagă și conține și ziarele în care a publicat Alex, luând în calcul că, slavă Domnului, cea a Liniei Întâi este intactă, îmi voi lua angajamentul de a arăta opiniei publice din Olt cine a fost ziaristul Negoescu, de la Drăgănești.
Ca „muncitor la ziar”, a fost un critic echilibrat și un moralist cu o solidă experiență profesională, de viață, cu solide cunoștințe tehnice, dublate de o cultură generală generoasă. Cât a lucrat la Gazetă și la Linia Întâi, nu scria încă la calculator. Își scria articolele de mână, pe niște coli albe, etalând un scris dumnezeiesc, ordonat, rotund, care reflecta, așa cum se spune, caracterul și sufletul lui bun. Era de o bonomie religioasă, ne vorbea în pilde și aforisme.
Avea un orizont intelectual strălucitor, format la un liceu din Craiova, acolo unde a fost coleg de clasă cu menestrelul Tudor Gheorghe, despre talentul căruia ne vorbea deseori.
Poseda știința publicisticii, citându-ne uneori din Pamfil Șeicaru și din Octavian Paler… Cunoștea inginerește semnificația, sensul și impactul cuvintelor care, spunea el, „uneori ucid mai repede decât glonțul.” Știa gramatică, virtute din ce în ce mai rară, printre jurnaliștii momentului… Deseori, îl cita pe Mircea Botez, un alt ziarist care a plecat grăbit la stele, recomandându-ne să avem, ca jurnaliști, barem două calități: cinste și gramatică! Spunea, ca și Cioran, că „iubirea este o sursă de existență”, iar mie, personal, îmi recomanda, în virtutea radicalismului pe care-l practicam atunci în articolele mele, parafrazându-l pe Sf. Augustin: „Iubește și apoi scrie ce vrei!”
Dacă patria l-a părăsit fără nicio remușcare, același lucru l-a comis și soția sa, care – fiind mai tânără decât el și constatând că marele director de pe vremuri, care a fost Alex Negoescu, nu-i mai poate asigura confortul pe care l-a avut ani și ani de-a rândul – l-a părăsit, condamnându-l la singurătate. Bolnav și singur, Alex și-a îndulcit sufletul, iubindu-și fiul, cu același nume, Alex Negoescu- junior, pe care l-a ajutat cu toată ființa sa și cu veniturile sale infime, ca să termine o facultate la București. Să ajungă și fiul său inginer de performanță ca și el…
Astăzi, Alex junior m-a anunțat că tatăl lui a plecat din umanitate… Tată lui, cel iubitor de oameni, care mai întâi a iubit… și după aia a scris ce-a vrut. Tatăl lui, care n-a obosit niciodată în voința lui de a munci, pentru a-l întreține la facultate, continuând să scrie pe unde era solicitat, să se urce pe schele, ca specialist și cititor de proiecte, să repare turlele multor biserici din zonă, să proiecteze altele noi, deși sănătatea îl avertiza zilnic să se oprească…
Dar mai mult decât boala, pe Alex-senior l-au ucis singurătatea, tristețea și răutatea lumii… În ciuda a tot și a toate necazurile care s-au abătut asupra lui, Alex a trăit într-un sistem de valori morale, pe care a încercat să ni-l transmită și nouă…
Dumnezeu să-l odihnească acolo în Paradis, unde nu va conteni să scrie articole sociale, să construiască și să repare biserici, să facă rebus, într-o nouă redacție, a unui cotidian care se poate numi „Raiul popular”… Fiindcă,nu-i așa?, acolo nu mai trebuie să dea socoteală unor impostori politici, în fața cărora, ca jurnalist, pe pământ, a fost deseori nevoit să facă anumite compromisuri.
Nu te vom uita niciodată, bunule Alex Negoescu!
Dumitru Sârghie
