Marele merit al lui Andrei Iordache ca politician este acela că el nu lucrează decât într-o singură viteză, într-un singur sens – înainte! – neavând marșarier și nebeneficiind de două fețe: una de buletin și alta de pașaport! Lui Andrei e destul să-i cunoști parcursul politic și să-i acorzi creditul pe care adevărul gol-goluț îl merită.
N-o să spunem niciodată că Andrei Iordache este întruchiparea moralității și onestității absolute de pe plaiurile noastre alutane. Vom recunoaște, însă, că – în această „epidemie de meningită morală”, care a cuprins in integrum clasa politică din Olt, el își asumă mai întâi greșelile proprii, apoi își spune public punctul de vedere (răspicat și într-un limbaj care denotă că are proprietatea cuvintelor trimise în eter), își pune la punct adversarii fără menajamente și, astfel, el rămâne – în fața tuturor furtunilor – drept și demn, purtând-și crucea până la capăt.
În „universul acesta de harpe și cuțite lungi”, cum ar spune poetul despre spațiul nostru politic, Andrei Iordache – iată-l – este dispus să supraviețuiască politic (după ce a avut curajul să le spună șefilor PSD Olt că sunt mișei), încercând – totodată – să le dezvăluie slătinenilor partea întunecată a politicii „social-democrate”, în urma căreia Slatina a devenit – cale de două legislaturi – un oraș invalidat și ghilotinat de indivizi lipsiți de scrupule, adică de Dumnezeu.
Alături de Marius Bălașa, căruia îi lipsesc destule abilități politice, de tact și tactică, dar care a luat o opțiune serioasă pentru a fi primarul Slatinei prăduite de foștii lui camarazi portocalii, Andrei Iordache reprezintă avangarda PNL Olt, care va porni, în curând, la o grea bătălie pentru Slatina, în luptă fiind cu un partid puternic, bine așezat pe cartiere, mahalale, scări de bloc și asociații de proprietari, acesta fiind PSD!
Nu degeaba deputatul Gigel Știrbu, co-președinte PNL Olt, a fost pe deplin de acord cu această „achiziție” de lux, care poartă numele Andrei Iordache. Uns cu toate alifiile și cunoscând culisele și subteranele politicii noastre alutane, Gigel Știrbu mizează pe abilitățile politice și insurecționale de care este capabil Andrei Iordache, în lupta pentru putere și pentru dejucarea planurilor pesediste. Nu mai durează mult timp și veți vedea rolul important al lui Andrei Iordache în economia rezultatelor electorale pe care le va obține PNL Olt, atât la „locale”, cât și la „parlamentare”. Salut voios!
Dumitru Sârghie
Cameleon.
Arogantul asta cred ca a facut rau candidatului,cel putin familia mea nu mai voteaza Balasa,cunoastem foarte bine caracterul acestui penal de la spital!
Te referi la familia careia ii apartii ca organizare sociala sau spirituala ? In primul caz nu este ingrijorator, In cel de-al doilea , fiind vorba de familia IFF ( Imbecili Fara Frontiere), devin temator.