Spunea, cândva, Andrei Pleșu că – dacă vrei să te îngrijești, cu adevărat, de calitatea grâului – trebuie să fii foarte atent la selecționarea seminței pe care o introduci în pământ, pentru a avea ulterior cât mai puțină neghină în lan. E deja cunoscut faptul că toate formațiunile noastre politice au fertilizat neghina și au sufocat grâul, manifestându-se zgomotos, în momentul recoltării, atunci când calitatea cât și cantitatea grâului au lăsat de dorit.
Pesediștii, prin Liviu Dragnea, ne vorbesc despre reformarea cadrelor, recunoscând subliminal că șeful suprem al neghinei – Victor Ponta – e o catastrofă. Păstrându-l însă în fruntea guvernului, pesediștii nu fac decât ca să lase neghina să înflorească plenar. Unii spun că neghina asta sufocantă, fertilizată de Victor Ponta, este, de fapt, o specie periculoasă de mătrăgună.
Liberalii, după succesul fulminant al lui Klaus Iohannis, fumează trabuc și mănâncă voluptuos caviar, având în buzunar rezerva de peștișori roșii, prinși cu undița dată de PSD, pe vremea prăpăstiosului USL.
Pe tărâmul nostru, ALDE (Ciugulea și Mihai Niță) este, de fapt, alianța lui Tăriceanu cu ceea ce a rămas din PC, după arestarea lui Voiculescu. Este o combinație non-ideologică și ilegitimă, care aplaudă pârțurile, bancurile răsuflate și prostia fudulă ale lui Victor Ponta. Mai mult, Ioan Ciugulea surâde tandru către șeful său suprem, d-l Paul Stănescu, recent reales în fruntea PSD Olt, cu unanimitate de voturi, printr-un procedeu simplificat: Put your hands up!
Ion Toma (UNPR) tace și le coace, propulsându-l pe Albotă în gura slătinenilor, supărați pe PSD și PNL, înghițind sudalmele „fraților mai mari” din PSD, pe care însuși Gabi Oprea îi ține la putere și așteptând o decizie de „întoarcere a armelor”.
PMP (Marian Vasile) așteaptă înscrierea lui Băsescu în partid, având luciditatea și curajul să pună în cursa pentru Slatina un profesor luminat.
În tot acest melanj politic local și național, Slatina are nevoie de un primar capabil să reclădească exact ceea ce a dărâmat PDL, în numele tatălui – PSD –, avându-se în vedere asimilarea în masă a lui Vâlcov, cu marea sa clientelă cu tot, de către partidul celor trei roze.
În sfârșit, PSD îi propune lui Emil Moț să intre în „războiul” pentru Primăria Slatina. Liberalii din Olt ezită, lungind pelteaua, lăsând loc speculațiilor și trăgând nepermis de un sondaj, care sperăm să fie unul de bun augur.
Mai există un partid fără nume, reprezentat de societatea civilă a Slatinei, care intenționează să-l introducă în cursă pe dr. Andrei Iordache, șef al Spitalului de Urgență Slatina.
PSD (Moț) spune: „Vom continua construcția Slatinei!” PNL afirmă, cu glas tare: „Vom reconstrui Slatina din temelii!” PMP (Victor Iacobescu) – „Cultură și licitații corecte!” UNPR (Albotă) – „Normalitate și competență!”, iar Societatea Civilă (Andrei Iordache) declamă: „Stop și de la capăt!”
Iată Omul, dragi slătineni!
Dumitru Sârghie