AcasăEvenimentAniversare: 50 de ani de activitate a Casei de Cultură a Sindicatelor!

Aniversare: 50 de ani de activitate a Casei de Cultură a Sindicatelor!

În perioada recentă, au avut loc o serie de aniversări, în Municipiul Slatina, corul „Millennium” – 22 de ani de la înființare, Liceul Metalurgic – 50 de ani de la înființare și, nu în ultimul rând, Casa de Cultură a Sindicatelor – 50 de ani de activitate.

În organizarea tinerei directoare Simona Cataragă, în holul mare al Casei de Cultură a Sindicatelor, s-a desfășurat o frumoasă activitate jubiliară, la care au fost prezenți foști directori ai instituției, activiști culturali, oameni de cultură etc.

Au luat cuvântul și au povestit amănunte inedite din istoria și activitatea prestigioase instituții de cultură foști directori, începând cu prof. dr. conf. Gheorghe Stan, urmat de prof. Dumitru Țicleanu, Gheorghe Untaru, Ion Bădescu – fost președinte comisie de cultură la Sindicate, Nichita Dragomira – fost director și alții.

S-au acordat diplome de onoare (aniversare), pentru activitatea depusă la Casa de Cultură a Sindicatelor, celor menționați și altor persoane care au activat, într-un în fel sau altul, de-a lungul anilor, la această instituție. Cu acest prilej, au fost și două lansări de carte: Monografia „Tezaurul oltenesc”, autor conf. dr. Gheorghe Stan, în colaborare cu dr. Corina Cruceru, precum și volumul de versuri „Dincolo de galaxie” al poetului slătinean Grigore Călin. Manifestarea a fost încununată minunat, la final, de magistralul moment folcloric al maestrului rapsod popular Ion Crețeanu, fost director la Ansamblul „Doina Oltului”.

Valentin CIUREA

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments