AcasăActualitateANOFM –  măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de...

ANOFM –  măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creștere a gradului de ocupare a forței de muncă

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creștere a gradului de ocupare a forței de muncă.

Conform prevederilor legale, Indicatorul Social de Referință (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică (INS). În acest sens, indemnizația de șomaj și celelalte drepturi stabilite prin Legea nr.76/2002, cu excepția celor prevăzute la art.72-75 și 80, care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR), vor crește de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării acestui indicator, cu 5,1%.

Astfel, ca urmare a aplicării noii valori a ISR, baza de calcul pentru indemnizația de șomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserție, acordată absolvenților instituțiilor de învățământ și absolvenților școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, va crește de la 1.500 la 1.576 de lei, subvenția acordată angajatorilor de inserție pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate, crește de la maximum 2.000 lei la maximum 2.102 lei, iar subvenția acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor și studenților pe perioada vacanțelor se mărește de la 250 la 262 lei. Majorarea se aplică de la 1 martie și pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -