Ceea ce n-au reușit serviciile și bandele secrete și nesecrete ale lui Voiculescu, adică faptul de a-l îngenunchea pe Traian Băsescu, iată că reușește (zice-se!) Bercea Mondial. Omul providențial al PSD care dă startul „schimbării” României.
Așa cum s-a schimbat lumea (sic!), după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, atunci când s-au prăbușit turnurile gemene ale World Trade Center, tot așa România va începe alt drum: Drumul Socialismului! Sună cunoscut, nu-i așa?
Înfruntând modernitatea și opunându-se din toate puterile reformării României, din punct de vedere al moralei, justiției, economiei, educației etc., Victor Ponta uzează de toate mijloacele ca să-l scoată din scenă pe Traian Băsescu. Nici nu i-a trebuit prea multă inteligență pentru a-și desăvârși acest plan securistic, având în vedere prostia, lăcomia, urâțenia morală, incultura, golănia și patima îmbogățirii, prin mijloace murdare, de care a dispus Mircea Băsescu, fratele președintelui.
Asemănarea dintre Traian Băsescu și Bercea Mondial este aceea că amândoi au intimidat, în felul lor, istoria. Diferența dintre ei este că Băsescu iese urât din istorie, spre deosebire de Bercea Mondial, pe care Antena 3 l-a declarat Erou al Neamului. În viziunea Motanului Felix, a generalului Abraham și a „maimuțoiului” Mazăre, civilizația românească post-Băsescu are nevoie, ca de aer, mânca-ți-aș!, de aportul lui Bercea Mondial.
Pactul de coabitare dintre Ponta și Bercea Mondial se derulează fără nicio fisură. Parte a serviciilor secrete care-l sprijineau pe Băsescu au defectat, punându-se în slujba celor doi președinți: Ponta – președintele PSD, și Bercea Mondial – președintele romilor din România, înscăunat de Cioabă, cu viza PSD Olt, chiar în sala europeană a CJ Olt, la sfârșitul lunii iulie 2009!
A doua încoronare a lui Bercea se va înfăptui, probabil, după ce Victor Ponta va deveni (vai!) președintele României. Atunci, toți ziariștii care l-au criticat, într-un fel sau altul, pe Bercea Mondial, vor trebui să-și negocieze cu Ponta dreptul la supraviețuire…
În țara în care moartea ne costă mai mult decât viața, bufonii Mihai Gâdea și Mircea Badea juisează. Orgasmele lor, datorate nemerniciei lui Mircea Băsescu, sunt însă inutile și ineficiente pentru salvarea de la pușcărie a Motanului Felix. Cu siguranță, nici acesta nu va scăpa de rigorile justiției. Victor Ponta abia așteaptă să se spele pe mâini de omul care și-a turnat la Securitate propria familie.
Băsescu – acest Bifrons rătăcitor printr-o istorie ratată și, până mai ieri, vătaful unei țări ruinate cu premeditare – a fost ajuns din urmă de propriile nelegiuiri. Tot răul pe care l-a produs în cele două mandate se întoarce, astăzi, ca un bumerang, în casa lui… Probabil că oamenii de bună-credință vor aprecia latura cealaltă a lui Băsescu, adică aceea cu care i-a înfruntat, totuși, în aqua-forte, pe infractorii – câtă frunză și iarbă! – din PSD și din partidele satelit. Ponta să nu uite însă că „Vine vremea, vine ora, vine timpul tuturora”.
Oameni și partide, de-a valma, se revarsă cu o frenezie nemaiîntâlnită în marele PSD. Bercea Mondial, Tăriceanu, Ilie Năstase, Gabi Szabo, Mircea Diaconu, PC, UNPR, UDMR, PP DD – iată un mixtus universal care va fi înzidit în PSD, odată cu câștigarea președinției României de către Victor Ponta.
Avem, deja, dragi cititori, perspectiva unei Românii ultragiate de excesele suburbane ale unui fost președinte ucis de propriul său ideal, dar și – mai ales – de duhoarea unui plagiator a cărui clientelă politică va prăpădi România.
Respirația fetidă a baronilor lui Ponta ne înconjoară din toate direcțiile. Societatea civilă e condamnată la neputință pe viață. Setea pentru dreptate și adevăr a dispărut fără urmă… Urmează apocalipsa după Bercea Mondial.
Dumitru SÂRGHIE
Continuati dvs.
domnule sarghie , scrieti minunat pana la basescu traian, dupa care va pierdeti. pacat!