AcasăPoliticaAtacurile sub centură, împotriva primarului Marian Vasile, dovedesc că, în Olt, restaurația...

Atacurile sub centură, împotriva primarului Marian Vasile, dovedesc că, în Olt, restaurația comunistă este aproape desăvârșită

Atacurile sub centură pe care actuala putere din Olt, formată din PSD și PDL, i le administrează primarului din Studina, Marian Vasile, dovedesc – încă o dată – faptul că, în Olt, “restaurația comunistă este aproape desăvârșită”, așa cum chiar domnia-sa spunea, deunăzi.

Dintr-o dată, netam-nesam, unul dintre cei mai buni primari rurali ai județului Olt, mândria de altădată a președintelui PDL Olt, Darius Vâlcov, este pus la stâlpul infamiei, denigrat de întreg aparatul de propagandă mediatică al celor trei roze și declarat „dușman al poporului”. Și asta, doar pentru „delictul” său de a nu accepta actuala conducere a PDL Olt, care stă la mila și pogorămintele unui PSD, în urma activității căruia fântânile au secat, păsările au murit și iarba s-a uscat de-a pururi…

marian vasile deschidereExact ca în „era ticăloșilor”, care a urmat izgonirii Regelui Mihai I, Marian Vasile este acuzat de uneltire împotriva ordinii socialiste și supus oprobriului public, pentru faptul că familia lui deține o firmă de construcții și o brutărie, care au asigurat, de-a lungul timpului, pâinea cea de toate zilele a zeci, poate sute, de țărani necăjiți din Studina.

Atâta timp cât Marian Vasile a răspuns, oarecum pozitiv, comandamentelor PDL-PSD, de la nivel județean, nimeni n-a scos o vorbuliță despre așa-zisele sale  afaceri necurate. Când însă primarului din Studina i-a ajuns cuțitul la os, denunțând public atașamentul actualei conduceri a PDL Olt, față de fratele său mai mare – PSD Olt, atunci aparatul de murdărit oameni gospodari și verticali, aparat aflat în dotarea partidului unic, și-a pus cârtițele la treabă… Misiunea acestui aparat este de a le distruge imaginea și reputația tuturor celor care ar putea să gireze, în Olt, o mișcare de Opoziție, capabilă să mai taie din aroganța și dictatura actualei puteri cripto-comuniste. Un astfel de lider providențial pare a fi chiar Marian Vasile, fiindcă altfel nu se explică atacul mediatic furibund și nemeritat la care acesta este supus. Trebuie să vă spunem, însă, că această campanie de denigrare are și o latură pozitivă. Opinia publică știe cu  exactitate faptul că primarul din Studina este atacat din motive, cu totul și cu totul, politicianiste, care au la bază frustrările și neputințele, atât ale celor două doamne care au rămas la conducerea PDL Olt, cât și ale unor pesediști, care nu înțeleg, în ruptul capului, de ce până acum Marian Vasile n-a putut fi îngenuncheat…

Victimizat la maxim, Marian Vasile crește în imagine, zi de zi, ca pâinea dospită, creând, astfel, în județul Olt, o stare de spirit care va exploda în cel mai scurt timp… Doamne-ajută!

Dumitru Sârghie

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.

1 COMENTARIU

  1. Scarbele alea doua virgula cinci,basinoasele de Ana Anghel si TARANACA MIREA,sunt atat de proaste incat cred ca Valcov le va sustine in fata lui Blaga,care l-a scapat pe Valcov de la Bulau.Doamne,cat de prost este si Paul Stanescu,maine -poimane va fi strivit….

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments