Știindu-se faptul că anumite persoane se dau drept angajați sau prestatori ai companiilor membre Grupului CEZ, pentru a păcăli consumatorii de energie electrică, cerându-le bani pentru așa-zisele verificări ale contoarelor sau pentru deconectarea de la energia electrică, Grupul CEZ în România recomandă legitimarea acestor persoane.
„Reamintim tuturor consumatorilor că orice angajat al Grupului CEZ în România sau Adrem Invest este obligat să prezinte legitimația de serviciu, atunci când se prezintă la domiciliul consumatorului, pentru a citi contorul electric sau pentru a efectua alte servicii energetice. Citirea contoarelor se face, de regulă, în zilele lucrătoare ale săptămânii, fiecare client fiind alocat unei anumite „unități (rute) de citire”, de regulă, unul sau mai multe blocuri/sate, și unei anumite perioade de citire. În situația în care contorul electric se află la limita de proprietate, clientul nu este solicitat de delegatul CEZ pentru citirea indexului. De asemenea, menționăm că angajații CEZ sau Adrem Invest nu sunt autorizați și nici nu trebuie să solicite sau să primească, în teren, sume de bani de la clienții CEZ”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Grupul CEZ în România.
Pentru orice informații legate de serviciile CEZ, clienții pot apela INFO LINIA CEZ, număr unic de telefon 0251/ 929, disponibilă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a semnala orice tip de întrerupere accidentală în alimentarea cu energie electrică, iar pentru informații comerciale, zilnic, în intervalul orar 08.00-20.00.
Ionuț DUMITRESCU