AcasăActualitateAu început lucrările de îndiguire în zona localității Icoana

Au început lucrările de îndiguire în zona localității Icoana

La începutul acestei săptămâni, Silviu Neacșu – prefectul județului Olt, alături de Vasile Pintilie – directorul general al Administrației Naționale Apele Române și de Carmen Daniela Dan – prefectul județului Teleorman, a participat la deschiderea șantierelor pentru construirea digurilor de apărare în zonele afectate de inundații. Întâlnirea a avut loc în zona localității Ștorobăneasa, din județul Teleorman. Cu această ocazie, prefectul de Olt a prezentat proiectul și soluțiile tehnice privind obiectivul de investiții „Regularizare râu Vedea în zona localității Icoana – județul Olt”. Pentru realizarea acestui obiectiv, Guvernul României a aprobat o investiție în valoare de 19 milioane lei, prin HG nr. 320, din 23 aprilie 2014, privind promovarea în regim de urgență a unor lucrări de investiții, prin alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pentru prevenirea și înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de inundații.

SILVIU NEACSU 593Vor fi efectuate lucrări de regularizare albie prin îndiguire pe o lungime de 7,60 kilometri, însemnând: lucrări de recalibrare albie – 11.205 metri; diguri – 7.370 metri; parapet beton – 230 metri; deponie sistematizată – 3.000 metri; consolidare mal – 4.675 metri; dig dirijare anrocamente – 160 metri; traverse de colmatare din anrocamente – 30 metri; consolidare taluz dig – 2.585 metri; subtraversări prin dig Dn 1200 – 8 bucăți, prag de fund – 350 metri; traverse de geocontainere – 692 metri.

Lucrările de regularizare a albiei râului Vedea în zona Icoana au început în data de 16 iunie 2014 și au termen de finalizare 30 august 2014.

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments