Am primit, recent, pe adresa de email a ziarului „Linia Întâi” niște precizări făcute de d-l Constantin Țăpuș, din Tg. Jiu, fost deținut politic, cu privire la articolul „Motru – 41 de ani de la Revolta minerilor din octombrie 1981”, în care a fost implicat și conjudețeanul nostru Constantin Soare.
Precizările semnalizează faptul că Ștefan Geamănu, tot din Tg. Jiu, unul dintre participanții la simpozionul organizat, în ziua de 19 oct. a.c., de Primăria Motru și o parte dintre membrii AFDPR, nu este vicepreședinte al AFDPR Tg. Jiu și nu a luat cuvântul, în plenul acestei adunări, așa cum am consemnat noi în articolul respectiv. Mai mult, susține d-l Țăpuș Constantin, aducând și dovezile de rigoare, că Ștefan Geamănu este certat cu legea, că a fost condamnat la închisoare cu suspendare, pentru anumite fărădelegi, că, în prezent, acesta mai are pe rol un dosar pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual și că, în trecutul apropiat, a fost obligat de instanță să plătească daune morale și cheltuieli de judecată pentru calomnie.
Îi mulțumesc domnului Țăpuș, pentru observațiile inițiale, acelea că Ștefan Geamănu nu este vicepreședintele AFDPR Tg. Jiu și că nu a luat cuvântul la acea cinstită adunare de la Motru. Îmi asum aceste mici erori și recunosc că, deși am fost prezent, mi-a scăpat vigilenței jurnalistice adevărul curat, pe care, iată, îl subliniez, cu regret profesional, spre știința cititorilor noștri. Din nefericire, pentru subsemnatul, am luat drept corecte informațiile pe care le-am primit, ulterior, de la unul dintre organizatori, având în vedere că eu nu-i cunoșteam pe toți cei prezenți la fața locului.
Cât privește imoralitatea unuia sau altuia dintre membrii AFDPR, de la Tg. Jiu și de pretutindeni, aș lăsa forurile acestei organizații, onorabile de altfel, ca să-și rezolve problemele ierarhice din interior, iar instanțele să dea verdicte potrivite, după gravitatea faptelor fiecăruia.
De altfel, conform principiului „Audiatur et altera pars”, l-am contactat telefonic și pe Ștefan Geamănu, care își recunoaște o parte dintre „păcate”, dar ne spune că a pierdut un proces, din cauza unui fost securist, care n-a vrut să depună mărturie în instanță, în favoarea sa, și că procesul cu privire la falsul intelectual este pe cale să-l câștige… Mai mult, el afirmă că este membru, totuși, în Comitetul de conducere al AFDPR Tg. Jiu.
Cu siguranță, între cei doi foști deținuți politici există un război de uzură, mediatizat vârtos de publicațiile din județul Gorj, război la care Linia Întâi din Olt nu dorește să participe, din respect pentru cel care a fost președintele AFDPR național, anticomunistul adevărat, d-l Octav Bjoza, unul dintre prietenii publicației noastre, căruia îi dorim multă sănătate.
Pun punct aici acestui episod trist, cu amărăciunea și regretul că, în AFDPR, ar putea exista elemente negative ce umbresc paginile de eroism ale adevăraților luptători anticomuniști, care au luptat pentru Pâine, Credință și Dreptate…
Cu respect, Dumitru SÎRGHIE