Zilele trecute, într-un ziar online, autointitulat „Puterea”, a apărut un articol denigrator la adresa următoarelor persoane și personalități ale județului nostru: prof. Anca Crînguș – director Școala Gimnazială Piatra, prof. Vanina Badea – director Centrul de Excelență Olt, prof. Dalia Cîrstea – Inspector Istorie, geografie, Socio-Umane IȘJ Olt, prof. Gabriela Constantinescu – director Școala Gimnazială Eugen Ionescu Slatina, prof. Irina Tabacu – director Școala Gimnazială Pleșoiu, prof. Liviu Mitroi – director Liceul Teoretic Mihai Viteazul Caracal, ec. Fănel Bădici – președinte USR Olt, Ana-Maria Ciaușu – secretar general PNL Olt, ec. Laura Giura – consilier normare-salarizare IȘJ Olt, prof. Răzvan Bățăgui – director Școala Generală nr. 2 Caracal, prof. Mariana Gheorghe – inspector școlar general adjunct IȘJ Olt și senatorul Liviu Voiculescu – președintele PNL Olt.
Toți aceștia infirmă vehement acuzațiile de corupție și șpagă între șefii liberali ai IȘJ Olt și unii directori de școală pesediști sau din Pro România, care au rămas pe funcții, considerând că „organul” respectiv de presă, prin reprezentantul său, bate câmpii și se află în slujba unor interese obscure.
Dăm cuvântul celor vizați în articolul respectiv!
Dumitru Sârghie
Referitor și urmare a materialului apărut în publicația „Puterea”, din data de 01.02.2021, numit: „USR demască caracatița aranjamentului și a șpăgilor de la PNL Olt”, sub semnătura d-lui Ion Teleanu, Redactor Șef Adjunct la această publicație, d-na Anca Crînguș, dezminte în totalitate informațiile apărute în respectivul articol, referitoare la persoana sa și dorește să facă următoarele precizări, ca drept la replică, nefiind în situația de a avea un punct de vedere, înainte de publicarea materialului, astfel:
«1) Ocuparea postului de director la Școala Gimnazială Piatra s-a făcut cu respectarea în totalitate a cadrului legal de reglementare la nivel național, precum și cu respectarea tuturor standardelor și procedurile specifice în acest caz;
2) De asemenea, dezminte informația apărută în respectivul articol, cum că ar ocupa funcția politică de președinte al organizației de femei în cadrul vreunui partid politic, fapt care, printr-o minimă verificare din partea autorului materialului apărut în publicație, ar fi putut stabili veridicitatea respectivei informației;
3) Autorul materialului, apărut în publicația „Puterea”, din data 01.02.2021, aduce acuzații grave și nefondate asupra unor persoane, cu titlul de dezvăluiri, de natură defăimătoare și jignitoare, în scopul vădit de a prejudicia imaginea, fără a avea și un punct de vedere din partea acestora, încălcându-se astfel flagrant, atât etica cât și deontologica profesională din partea reprezentantului respectivei publicații. Publicație generalistă, de atitudine, cu acoperire și impact național, care trebuie, printre altele să se asigure că dreptul la exprimare este garantat de CONSTITUȚIE, în fiecare dintre sensuri!!!»
Vanina Badea:
În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul apărut în ediția online a cotidianului Puterea din data de 1 februarie 2021:
„Exclusiv. USR demasca caracatița aranjamentelor și a șpăgilor de la PNL OLT”, autor: ION TELEANU, ținând cont de prevederile legale solicit publicarea unui punct de vedere oficial cu privire la afirmațiile făcute la adresa subsemnatei
Conform acestui articol, imaginea mi-a fost prejudiciată, prin publicarea unor informații care nu corespund realității și nu au niciun suport probator, nu am fost contactată de nimeni pentru confirmarea realității aspectelor publicate în articol la adresa mea.
Dalia Cîrstea:
Cred că vine din frustrare și neputință! Nu cred că există nicio recompensă pentru a recurge la astfel de metode, fără a avea un fundament care ar servi la susținerea unor afirmații. Un scenariu halucinant, prezentat într-o limbă română care lasă de dorit.
Îmi place să citesc și să scriu, dar ceea ce am văzut depășește puterea mea de înțelegere. Nimeni, nici măcar unul dintre cei menționați nu s-a gândit vreodată la cele scrise acolo. În ceea ce mă privește, activitatea mea este cu totul și cu totul de altă factură.
Nimic nu este adevărat, este incalificabil să denigrezi pe cineva doar de dragul de a o face.
Gabriela Constantinescu:
Am luat act cu stupoare de existența unui articol-pamflet menit să mă destabilizeze profesional și emoțional și am remarcat stilul neasumat, duplicitar. Este interesant cum „oamenii de bine” adună informații, dar uită să se semneze, să menționeze contexte temporale și spațiale, să prezinte detalii certe, ca la carte. Cum cele mai importante ingrediente lipsesc, consider că rândurile iraționale sunt țâșnite dintr-un suflet frustrat, chinuit de neîmplinire personală. Cred în adevăr și în bun-simț, în puterea cuvântului și în demnitatea celui care-l rostește.
Irina Tabacu:
Am văzut în așa-zisul „organ de presă” niște afirmații total neadevărate, nefondate, neargumentate. Mi se pare jignitor ca niște oameni ai presei să coboare atât de jos această nobilă meserie. Nu mai vorbesc de agramatismele și inadvertențele de fond și formă comise în acest articol de can-can.
Sunt și eu membru UZPR, dar n-aș scrie niciodată așa ceva. Dumnezeu cu mila…
Liviu Mitroi:
Eu nu cred că o minte omenească poate să scrie și să nască asemenea inepții, fără să aibă cea mai mică dovadă. Credeți-mă, sub cuvânt de onoare, că nu pot să răspund întrebării dvs. de ce actuala conducere liberală a IȘJ Olt a considerat că trebuie să rămân pe post, chiar dacă sunt consilier PSD. Nu știu nici cui să-i mulțumesc pentru această onoare, dar le mulțumesc, totuși, celor care au gândit că poziția mea e bună pentru prestigiosul liceu „Mihai Viteazul”, mergând astfel pe o binemeritată continuitate.
Un argument, în acest sens, poate fi dat de rezultatele foarte bune obținute de această unitate de învățământ pe toate planurile. Voi rămâne la conducerea școlii până la următorul concurs.
Fănel Bădici:
USR Olt răspunde acestei fantomatice publicații că nu a trimis astfel de informații nimănui, informații pe care le considerăm absolut false. Dacă vreodată partidul nostru va avea cunoștință de astfel de fapte, care frizează Codul Penal, atunci se va adresa autorităților statului. Și nu va recurge la a intra în jocurile de can-can ieftin al unor ziariști fără jurnal.
Ana Maria Ciaușu:
Acuzațiile care au apărut în spațiul public la adresa mea sunt niște minciuni, niște invenții care nu au nicio legătură cu persoana mea. Îmi rezerv dreptul de a acționa în instanță aceasta publicație și autorul acestui articol, pentru acuzații neadevărate care îmi aduc prejudicii de imagine.
Laura Giura:
Mă dezic de conținutul articolului în care se regăsește numele meu și nutresc speranța că adevărații cititori văd dincolo de chipuri. Sunt Laura Giura, economist și nu contabilizez minciuni. Rușinea nu este a mea, ci a acelora care nu au înțeles că uneori în viață se mai și pierde. Un om cu experiență de viață, cu simțul umorului și cu nădejde în valorile umane, când este atacat nu ripostează cu vorbe de ocară, ci în răstimpul pe care-l are pentru reflecție realizează că el este bun, că este curajos, că lumina pe care i-o dă educația îl face special. Să comentez frustrările unora, lipsa de etică profesională a altora sunt sub demnitatea mea, fiindcă nu pot fi de acord să accept un dialog cu surzii.
Răzvan Bățăgui:
Experiența mea, în calitate de manager al școlii Gimnaziale (12 ani în funcție) se concretizează în: trei proiecte Erasmus, în ultimii opt ani: reabilitarea școlii cu fonduri de la primărie de 15 miliarde, o bază sportivă nouă, cu teren sintetic și nocturnă, cu finanțare pe bază de proiect – olimpiadele Kaufland, locul patru pe județ la Evaluarea Națională si mențiuni la olimpiadele naționale la istorie, biologie, educație tehnologică, instalații de aer condiționat la toate sălile de clasă, din 2015, încadrarea personalului titular cu o previziune de cel puțin cinci ani, în care este exclusă restrângerea de activitate, două grădinițe în subordine, cu peste 250 preșcolari și cea mai mare școală gimnazială din oraș, cu peste 700 de elevi.
Mariana Gheorghe:
Materialul este de o mizerie nesfârșită, un atac ordinar cu acuzații foarte grave, fără niciun fel de dovadă. Totul este total neadevărat și este evident că vizează destabilizarea relației dintre PNL și USR Olt, precum și discreditarea instituțiilor.
Din păcate, acest tip de fake-news este extrem de violent și a devenit o modă în județul nostru.
Referitor la afirmațiile legate de mine și colegii mei sunt absolut neadevărate, sfidează absurdul. Un atac murdar de tip cyberbullying…
Liviu Voiculescu:
Articolul apărut în spațiul public îl calific drept o nouă încercare de destabilizare politică, de această dată vizând relațiile dintre filialele județene ale PNL și USR!
Orice om rațional, vertical și cu suficientă abilitate de a discerne între realitate și poveste, între demnitate și rea-voință știe că articolul de tip fake-news la adresa Filialei Olt a PNL, a colegilor mei menționați și a mea, ca lider, este nu doar neîntemeiat, ci și neverificat așa cum cere jurnaliștilor deontologia profesională. Este impardonabil să arunci în spațiul public astfel de informații venite în plic, respinse și infirmate și de către președintele USR Olt, fără o minimă decență profesională: aceea de a verifica faptele și de a oferi cetățenilor dreptul la liberă și CORECTĂ informare.
Repet: nicio încercare de manipulare, nicio acțiune defăimătoare și niciun atac neloial lansate cu scopul de a știrbi imaginea Partidului Național Liberal și a politicii sale liberale nu vor reuși să ne destabilizeze și să diminueze încrederea românilor în noi.