(În orașul absurdului, un primar sparge liniștea partidelor supuse și îndrăznește să spună ceea ce alții gândesc doar în șoaptă).
Fără a face apologia actualului primar al Slatinei, trebuie spus clar: Mario De Mezzo a reușit, într-un peisaj politic din ce în ce mai steril și obstrucționist, să își afirme autonomia de gândire.
A făcut ceea ce puțini îndrăznesc – a spus NU liderului său politic național. Și nu oricui: ci chiar premierului României, Ilie Bolojan, devenit peste noapte un fel de demiurg administrativ, dar fără mandat popular.
Slatina, orașul absurdului lui Eugen Ionescu, devine scena unei rupturi simbolice: tăcerea prelungită a PNL Olt, supus, cu ani în urmă, PSD-ului, a fost spartă de vocea unui primar care refuză dresajul politic. Într-un partid în care meritocrația a fost înlocuită de sinecurism și votul cu docilitatea, gestul lui De Mezzo pare o formă de insurgență democratică. O premieră națională.
Această disidență liberală face ecou unui alt caz similar: Constantin Toma, primarul PSD al Buzăului, locul de baștină al avangardistului Urmuz, a contestat, la rândul său, politicile propriului partid și derapajele liderului fără bac, Marcel Ciolacu. Cei doi primari – unul liberal, celălalt social-democrat – întruchipează o „avangardă a refuzului” într-o politică dominată de conformism și teamă.
Atunci când PSD Olt îl atacă pe De Mezzo, pentru afrontul adus lui Bolojan, nu face altceva decât să îi consolideze imaginea de om liber și vertical. Ironia e cu atât mai mare cu cât, în tăcerea lor complice, mulți pesediști locali îi dau dreptate. Doar că o fac în gând sau pe la colțuri. Unii dintre ei sunt cei care l-au slăvit odinioară pe Darius Vâlcov – același care le-a înfipt, în cur, țepe portocalii, în fața Prefecturii Olt. Timpurile s-au schimbat, dar reflexele de obediență au rămas aceleași.
În această lumină, De Mezzo nu e doar primarul Slatinei. E un simptom. O ruptură. O breșă în sistemul de complicități tăcute. În ciuda unor poziții publice contestabile, a demonstrat că poți fi în politică și totuși să rămâi lucid, să ai curajul de a vorbi, când toți ceilalți preferă să tacă, pentru a-și păstra funcțiile, contractele, liniștea.
Poate că președintele actual, Nicușor Dan, cel care a fost ales de peste șase milioane de români, ar trebui să-l „plagieze” în atitudine. Să fie ferm și curajos în fața unui Bolojan, dornic să demoleze în numele eficienței, dar fără să înțeleagă că România nu este un consiliu de administrație, iar administrația nu e un lanț de fast-food cu cifre la raport.
Dincolo de partide, doctrine și loialități, un lucru rămâne cert: De Mezzo este astăzi mai legitim în fața comunității care l-a ales decât premierul care își impune voința fără să fi fost votat de nimeni. Și tocmai de aceea, Avangarda lui NU merită mai mult decât aplauze de ocazie. Merită continuitate. Merită curaj molipsitor.
Vom muri și vom vedea cum vor evolua relațiile De Mezzo-Bolojan și De Mezzo -PSD Olt. Până atunci însă, Slatina a rostit ceva ce România uitase: un NU cu adevărat democratic.
Hălăi-șa!
Dumitru Sîrghie
