Liberalii ar trebui să-și impună ideile în USL
L-am cunoscut, recent, mai îndeaproape pe Marius Preoteasa, primarul comunei Stoicănești, străveche vatră românească despre a cărei atestare documentară se amintește și într-un hrisov domnesc din 23 iulie 1512/1513, vremea de domnie a lui Neagoe Basarab.
Liberal prin definiție, vrednicie și exprimare, primarul Marius Preoteasa ne-a surprins plăcut prin modul direct de a-și exprima convingerile despre lume și viață, despre politica actuală și despre cum ar trebui să se comporte șefii lui politici.
Schimbările politice fundamentale care s-au produs în ultimele luni ale anului trecut i-au creat primarului nostru o stare de optimism moderat, domnia-sa fiind conștient de faptul că nimic nu se poate schimba radical peste noapte:
„Suntem bucuroși de schimbările care s-au petrecut pe scena noastră politică. Am început însă din anul acesta cu un optimism moderat, fiindcă eu știu că, din punct de vedere economic și social, România nu se poate schimba peste noapte. Diferența dintre Guvernul Boc și Guvernul Ponta se vede doar la televizor. La Noi, la Stoicănești, toate sunt la fel. Viața își urmează cursul cu convulsiunile generate de această criză economică fără sfârșit, la care eu adaug și criza morală care domnește peste România. La Stoicănești, viața merge înainte cu marile ei neajunsuri și cu micile ei bucurii…”
Biserică pictată de Gheorghe Tătărăscu, cu catapeteasma de Brâncuși!
Despre realizări și investiții, primarul Preoteasa ne-a vorbit despre finalizarea sistemului de alimentare cu apă curentă din comuna Stoicănești (proiect aflat în stadiul de… recepție) și despre demararea proiectului de canalizare, prin ordonanța 577, a cărui licitație va avea loc în cursul acestei luni. Primul gospodar al Stoicăneștilor este însă tare mândru de faptul că a depus un proiect de restaurare a Bisericii – monument istoric – din localitate, pictată de Gheorghe Tătărăscu și a cărei catapeteasmă a fost meșterită de Constantin Brâncuși.
Comuna Stoicănești are un local de școală modern, izolat termic în condiții europene, cu Centru de Documentare și Informatică, o școală cu clasele I-VIII, în care lucrează doar cadre didactice calificate. Grădinița pentru copii este dotată, de asemenea, cu centrală termică, cu instalații sanitare de nivel european și cu cadre didactice bine pregătite profesional.
La capitolul sport, comuna are o bază sportivă modernă, unde evoluează echipa de fotbal Recolta Soticănești, în Liga a IV-a.
Valorile culturale ale acestei străvechi așezări sunt perpetuate de Ansamblul Folcloric „Oltul Stoicănești”, coordonat de Gheorghe Spătaru și de Grupul Vocal „Rapsozii Călmățuiului”, pregătit de profesorul Gheorghe Grosu.
Frica de Opoziție îi va ține legați pe pesediști de liberali
Când abordăm problema politică și vorbim despre rolul pe care ar fi trebuit să-l joace PNL Olt în USL, primarul Preoteasa se aprinde… „Eu le-am spus alor mei, liberali. Fraților, noi trebuie să avem cel puțin doi parlamentari la nivelul județului, având în vedere numărul de primari liberali și de valoarea liberalilor, în general. Dar cine să țină cont și de părerea noastră, a ăstora mai mici!?”
Primarul se referea la faptul că PNL Olt a promovat în Parlament, doar un singur om, pe deputatul Gigel Știrbu, deși liberalii ar fi meritat mai mult. Despre alianța PNL cu PSD, Marius Preoteasa are încă o părere pozitivă: „Ar trebui ca între PNL și PSD să domnească pacea, iar PSD să nu ia tot ce este mai bun, lăsându-le liberalilor doar pozițiile nesemnificative în administrația publică. În momentul în care USL se va desființa, în România va domina haosul. Nu văd cu cine s-ar putea alia PNL. Cu PP DD nu are rost… Eu cred că frica de Opoziție, îi va ține legați pe pesediști de liberali…”, conchide Marius Preoteasa.
Tăriceanu e cel mai bun lider pe care l-a avut vreodată PNL!
„Domnule primar, credeți că Tăriceanu dăunează grav sănătății PNL?” Iată o întrebare la care liderul liberal al Stoicăneștilor a dat un răspuns destul de „periculos”, având în vedere poziția oficială dictată în teritoriu de Crin Antonescu, mai-marele liberalilor români: „Domnul Tăriceanu nu afectează în niciun fel sănătatea PNL. Este un liberal autentic, puternic, cu vocație de conducător. Aduceți-vă aminte cum l-a înfruntat pe căpcăunul de Băsescu. El are dreptul să spună ce gândește. Pentru mine, Tăriceanu e cel mai bun lider pe care l-a avut vreodată PNL! Acesta e punctul meu de vedere. L-aș vota oricând pe Tăriceanu… care-i problema? Ce le-aș recomanda eu liderilor liberali de la Olt și de la București? Să fie oameni de caracter, să fie puternici, serioși și fermi. Dacă spun «Da!» să fie «Da!». Dacă spun «Nu!» să fie «Nu!» Să fie oameni de inițiativă și să-și impună ideile în USL. Altfel, se scoală Brătianu din mormânt…”
Daria S.