AcasăActualitateBasarabia e România!

Basarabia e România!

La Universitatea de vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita, au participat deputați și senatori din Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanți ai asociațiilor care sprijină minoritățile românești din afara granițelor țării, cât și președintele României – domnul Traian Băsescu. În urma dezbaterilor s-a constatat că minoritatea românească, în special cea din Valea Timocului (Serbia), din Bulgaria, cea din Ucraina, inclusiv cea din Ungaria, sunt frustrate de conferirea unor drepturi și libertăți elementare care țin de păstrarea și conservarea identității lor naționale. Practic, sunt nenumărate sate în aceste regiuni cu populație românească în proporție de peste 90%, cărora de exemplu nu li se permite să învețe în limba maternă, adică în limba română. În unele cazuri, avem de-a face și cu situații în care este îngrădită libertatea de manifestare religioasă.

foto neacsu net
Deputații independenți, MIHAI AURELIAN și PUȘCAȘ IACOB, în mijlocul tinerilor Asociației “Acțiunea 2012”, care luptă pentru unirea Basarabiei cu România

Referitor la situația din Moldova, la inițiativa domnului deputat PUȘCAȘ IACOB, cu susținerea celorlalți parlamentari prezenți, se va constitui în cel mai scurt timp un grup de lucru având ca obiectiv exclusiv unirea Basarabiei cu România. Români, unirea face puterea! Obiectivul este ca, până  în 2018, Basarabia să revină la sânul patriei-mamă România.

Costel Neacșu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments