Ministru, primar, președinte – acestea au fost cele trei acostări glorioase ale marinarului de cursă lungă, Traian Băsescu, în portul extrem de insalubru al politicii românești. Sloganul „El poate”, sub care a câștigat prima sa bătălie electorală, cea pentru Capitală, s-a dovedit cu bătaie lungă, subliniind o carieră politică fulminantă, care a culminat cu cele două mandate de președinte al României. Un om politic a cărui amprentă este atât de inconfundabilă încât, privind din cele mai înalte straturi ale atmosferei istoriei contemporane, ea poate fi distinsă tot atât de clar precum se poate distinge din cosmos marele zid chinezesc.
De ani mulți, mai tot ce se întâmplă în politica românească are, într-un fel sau altul, legătură cu ce face și ce spune el. Cu atât mai mult, când mirosul sângelui din bătăliile electorale îi excită la maximum instinctul de animal politic, îl vedem pe fostul marinar la timona unei corăbii pe catargul căreia nu se sfiește să arboreze steagul piraților. Adică, să știe toată lumea că el nu umblă cu jumătăți de măsură, să știe toți adversarii, de la bun început, că el nu ia prizonieri. Așa cum îl vedem, de pildă, acum, în preajma unei bătălii de o importanță crucială, de proporțiile celor care schimbă destinul unui popor. Profitând din plin de lipsa unor combatanți de talia lui, Băsescu fură startul campaniei și, folosindu-se de prilejul lansării candidaților partidului său în alegerile locale, ține niște discursuri prin care, de fapt, își alege terenul pe care se va da bătălia.
La întâlnirile de la Râmnicu-Vâlcea și Slatina, cu candidații PMP, în vacarmul care caracterizează exprimarea politică dâmbovițeană, Băsescu a lansat niște idei extrem de clare, de natură să-i îmbrace pe soldații săi ca-n niște armuri strălucitoare, suficient de rezistente oricărui atac cu săgeți otrăvite din tabăra adversă. Fără să nege întru totul meritele actualei clase politice, care a condus România până la integrarea în NATO și în UE, totuși, pentru că rugina corupției și fărădelegii a erodat-o până la os, actuala clasă politică a expirat, motiv pentru care ea trebuie înlocuită cu una nouă. Iar PMP trebuie să fie precum capul lui Zeus din care s-a născut zeița înțelepciunii. Acest partid trebuie să preia țara și să o ducă acolo unde-i este locul: printre țările cele mai dezvoltate ale Europei. Și pentru că o clasă politică nouă nu se poate legitima fără obiective de țară, unul dintre ele ar putea să fie unirea cu Moldova, iar PMP trebuie să-și asume cu încredere și curaj acest obiectiv.
Iată așadar o idee. Alta se referă la administrațiile locale, mai precis la obligația lor de a-i informa pe cetățeni nu după ce au cheltuit banii, pe ce i-au cheltuit, ci înainte de a-i cheltui, pentru a da cetățenilor posibilitatea să reacționeze. Altă idee vizează dreptul la învățătură, aici fostul președinte pronunțându-se ferm împotriva abandonului școlar și a șomajului în rândul absolvenților. Vinovate sunt în primul rând administrațiile locale, dar nu numai pentru că nu se implică în adaptarea programelor școlare la nevoile județului. Lipsa lor de implicare se observă în aproape toate domeniile: al sănătății, al calității mediului, al asistenței sociale etc.
„Eu mă voi bate în politică așa cum un comandant de navă se bate cu oceanul”, promitea, la Slatina, cel care a supraviețuit celor două încercări de demitere din funcția de președinte al României. Chiar și după ce a avut nemaipomenita îndrăzneală de a mușca din salariile și pensiile românilor.
Dar tocmai acest fapt, că a rămas în funcție chiar și după un asemenea cataclism pe care el l-a provocat în nivelul de viață al românilor, îl face pe Băsescu să se creadă nemuritor în politica românească. Și dacă acum, prin ceea ce spune și face, ni se pare că bate marea cu biciul, la câte minuni s-au întâmplat până acum în România, n-ar fi exclus să o vedem și pe asta: tot bătând marea cu biciul, până la urmă să ajungă din nou pe capra căruței.
Constantin Smedescu
Hai sictir!