AcasăActualitateBiblioteca de vacanță – la Caracal

Biblioteca de vacanță – la Caracal

În perioada 1 iulie – 31 august 2015, Centrul Municipal Caracal, Biblioteca „Virgil Carianopol” din localitate, alături de Consiliul Local și Primăria Municipiului Caracal, organizează un proiect cultural intitulat „Biblioteca de vacanță”. Locația este Parcul „Constantin Poroianu” din Caracal, unde sunt așteptați atât copii, tineri, adulți, cât și persoane în vârstă, ce au posibilitatea să citească una dintre cele 200 de publicații puse la dispoziție. Aceștia pot răsfoi ziare, reviste, cărți de literatură, cărți din domenii precum: medicină și științe sociale, dar și cărți referitoare la  dezvoltarea personală.

caracal biblioteca varaObiectivele principale ale    proiectului sunt: educația, informarea și relaxarea, prin intermediul lecturii și jocurilor logice realizate cu ajutorul ing. Dan Groza, cel care a venit în cadrul acestui proiect artistic ca voluntar.

„Copiii au la dispoziție volume prevăzute în programa școlară sau alte titluri specifice vârstei lor, cărți de colorat etc. În fiecare joi, în cadrul «Bibliotecii de vacanță», caracalenii se pot bucura de spectacole artistice oferite de reprezentanții Centrului Cultural Municipal Caracal: Florian Teodorescu, maestru coregraf și managerul instituției culturale; Daniel Voicu – profesor de nai;  Monica Dumitru – referent artistic, pian și chitară; Viorel Chirea – referent Arte Plastice și, nu în ultimul rând, Florin Beciu – regizorul din cadrul Trupei de Teatru «Altfel» a Centrului Cultural Municipal. De asemenea, la diferite ocazii, aniversări, comemorări ale scriitorilor români dar și internaționali, cetățenii care se perindă în jurul locului unde se desfășoară activitatea primesc flyere cu informații referitoare la evenimentele respective”, a declarat Vera Grigorescu, coordonator-șef al Bibliotecii „Virgil Carianopol” din Caracal.

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments