AcasăBijutierul – de Ion Andreiță
Array

Bijutierul – de Ion Andreiță

Când poetul, prozatorul și gazetarul de elită Dumitru Sârghie (director-fondator al intransigentului ziar „Linia Întâi”, din Slatina-Olt) m-a rugat să scriu câteva rânduri despre profesorul Dumitru Nica – personalitate slătineană căreia amicul Sârghie urmează să-i consacre o carte – am acceptat imediat și cu bucurie. Bucuria este, în continuare, proaspătă; ba, chiar sporește. Cu termenul imediat, lucrurile merg ceva mai greu. „Hai, prietene, ce dracu’, că sunteți și consăteni!” – mă admonestează Sârghie, gazetar-pistol, familiarizat și cu sintagma post-decembristă time is money – observând că am cam întârziat cu promisiunea; „O pagină, nu mai mult!”, ține să-mi precizeze exigentul editor.

…Și iată-mă în fața paginii… albe, cu imaginea profesorului Nica în minte; îi aud și vorbele, așa cum le rosti, el, adineauri, câteva zile mai devreme, chiar aici, în București, în casa mea. Da, prietene Sârghie, sigur c-aș putea umple rapid o pagină, că doar am experiența dictării  direct la linotip. Dar uneori îți vine greu să alegi din noianul de întâmplări și epitete, de idei și însușiri, pe cele mai potrivite personajului. Ar trebui, poate, mai întâi, să-ți povestesc câte ceva despre comuna noastră natală (că tot ne „acuzași” tu de consătenie; oare o exista cuvântul ăsta?) sădită la rădăcina timpului, la poalele unei păduri de peri sălbatici, de către ceata de haiduci a lui Ețu (te-ai prins? – Perii lui Ețu, Priețu, Perieți) care ne-au lăsat moștenire spiritul de libertate, de dreptate, de independență – dar și o sămânță de scandal, cum îi stă bine oricărui oltean verde ca prazul în piață la Craiova. Ei, Dumitru Nica să știi că se trage din os de-al lui Ețu. Neamul lui, ca și al Bărbuleștilor, al Ghimișeștilor (între care, reține modestia, se numără și al subsemnatului) sunt clanuri fondatoare ale viitoarei comune.

dumitru nica 757
Prof. Dumitru Nica

…Dar aș putea începe și de la alt capăt de lume și de timp; mai aproape de ceea ce urma să ajungă personajul nostru: de la învățătorul care ne-a rotunjit mâna pe prima literă a alfabetului (a) la profesorul care luând o literă de la sfârșitul alfabetului (x) ne-a vrăjit mintea tânără cu astronomice ecuații necunoscute. Cu atât mai deplin, mai convingător, cu cât Dumitru Nica, eroul cărții tale și consăteanul meu, este/a fost/rămâne profesor de matematică – dirijor și, în egală măsură, compozitor, în această halucinantă, misterioasă galaxie a numerelor.

Profesorul Dumitru Nica a urcat, cu efort și inteligență, cu har, toate treptele măririi, în această catedrală a științei. A fost dascăl de țară (ca și doctorii, odată) stagiu de nelipsit în formarea armonioasă a unei personalități. Apoi, profesor de liceu, la oraș. Și – unde? La chiar liceul ce-l absolvise (ca și mine, de altfel) – bravul și gloriosul nostru „Radu Greceanu” din Slatina, cu aerul lui ușor cazon, așa cum îi stă bine unei  școli care se respectă. Apoi director-adjunct. Apoi director plin.  Ani, viață – vieți formate sub bagheta lui ocrotitoare și exigentă. Pentru că, dincolo de aceste așa-zise datorii obștești, el n-a uitat să fie, să rămână dascălulapostolul, misionarul – prin exemplul personal, prin instrucția și educația oferite; prin totală dăruire. A primit învățăceii la o vârstă fragedă – o grădină de flori! – și i-a dat vieții oameni maturi – o pădure de arbori drepți! – capabili să ducă mai departe povara și dragostea neamului. Asupra fiecăruia, profesorul Dumitru Nica s-a aplecat și a lucrat ca un autentic bijutier, creațiile sale, unicate, făcând onoare profesiilor în care s-au specializat, țării căreia îi aparțin, locului de unde au plecat: Slatina – cu liceul nostru drag.  Și, desigur, făcând onoare dascălului-bijutier de caractere, profesorul de vocației – și excepție – Dumitru Nica.

Ion Andreiță

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments