În perioada 26 noiembrie 2020 – 8 ianuarie 2021, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Olt continuă să acționeze pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.
Totodată, se efectuează controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Sunt vizate persoanele fizice și juridice neautorizate care comercializează ambulant articole pirotehnice.
Activitățile, desfășurate sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de prevenire și de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt sfătuiește cetățenii să cumpere articole pirotehnice doar de la persoane fizice sau juridice autorizate. Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.
De asemenea, cetățenii sunt rugați să sesizeze Poliția când constată că sunt vândute ilegal articole pirotehnice. Comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.
La achiziționarea de articole pirotehnice, trebuie verificată eticheta, să fie inscripționată în limba română. Este interzisă vânzarea către populație a articolelor pirotehnice din categoriile T/P/F2, T/P/F3, F 3, F4. Exemple articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe; lumânări scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; inele de foc; sateliți.
Dragoș Sîrghie