Cu toate că Adunările Ad-hoc din ambele Principate s-au pronunțat pentru unire, Conferința de pace de la Paris din 10 mai – 7 august 1858 nu ia în considerare voința poporului român, hotărând ca fiecare din cele două țări să aibă guvernul și domnitorul său, aceștia urmând a fi aleși de două adunări elective.
Și în această etapă iese în evidență rolul Bisericii care continuă să susțină unirea prin Te-Deumuri ce se vor săvârși în biserici în timpul alegerilor pentru cele două adunări, predici prounioniste, cât și prin rolul de președinți a mitropoliților în adunările elective.
Ședința din 5 ianuarie 1859, dedicată alegerii Domnului Moldovei, a fost precedată de un Te-Deum oficiat de mitropolit, urmat de o predică rostită de arhimandritul Neofit Scriban, care îndemna la unire. În urma dezbaterilor furtunoase care au avut loc a fost ales ca domn al Moldovei Alexandru Ioan Cuza. Conform uzanțelor, în calitate de președinte al Adunării, mitropolitul Sofronie Miclescu a votat ultimul. Oferind votul lui Al. I. Cuza mitropolitul a rostit vorbele cu care a intrat în istorie: „Unde-i turma, acolo și păstorul”, apoi îl proclamă domn ales, după ce Domnul ales jură credință pe cruce și Biblie.
În Țara Românească, unde alegerile au fost câștigate de conservatori, desemnarea Domnului s-a făcut sub presiunea maselor, unioniștii mobilizând o mulțime de susținători ai Unirii pe Dealul Mitropoliei. Între aceștia au fost și reprezentanți ai bisericii cu enoriașii lor. După un Te-Deum săvârșit la Catedrala mitropolitană membrii adunării elective se întrunesc în ședință. La orele amiezii depun jurământ în numele Sfintei Treimi, sărută Sfânta Cruce, apoi trec la vot.
Ca și în Moldova, ședința este prezidată de mitropolitul Nifon, care îl proclamă domn pe Al. I. Cuza, ales cu unanimitate de voturi, apoi rostește o rugăciune în care îi mulțumește lui Dumnezeu că a îngăduit unirea, pe care o încheie cu cuvintele: „Prințul Cuza este unsul Tău și pentru dânsul jurăm toți că-l vom susține”. O delegație a Adunării condusă de episcopul Climent a fost trimisă la Iași pentru a-i prezenta noului Domn rezultatul votului și a-l invita în București. La începutul lunii februarie Al. I. Cuza intră triumfal în capitala Țării Românești, fiind întâmpinat de mulțime de lume având în frunte preoți și alți reprezentanți ai Bisericii.
Biserica va continua să aibă un rol important și după dubla alegere ca domn a lui Al. I. Cuza. Îl va susține pe domnul ales în multe din acțiunile întreprinse de acesta pentru realizarea unirii efective, va lupta pentru autocefalia bisericii române față de Patriarhia Constantinopolului, va acționa favorabil multora din reformele întreprinse de Cuza.
În noul context creat, Bisericii române i-a revenit o misiune de reformare a conștiinței locuitorilor celor două țări, în cea mai mare parte analfabeți, dar animați de aceeași credință. În predicile lor preoții aveau misiunea să-i apropie pe moldoveni de românii din Valahia, să-i facă să înțeleagă că și unii și alții vorbesc aceeași limbă, că au strămoși și o istorie comună, actul unirii fiind de fapt unul de revenire la hotarele milenare avute înainte.
La fel ca în acei ani tumultoși, care aveau să aducă schimbări radicale în istoria poporului român, și azi biserica este datoare să se implice, iar în mare parte chiar o face, în rezolvarea problemelor grave cu care ne confruntăm în prezent.
Trăim vremuri tulburi în care omenirea este în pericol, aflându-ne în preajma unui nou război mondial, unul cu posibile consecințe catastrofale din care nimeni nu are de câștigat. Într-o astfel de bătălie singura soluție pe care o avem este să ne unim din nou în jurul Bisericii și cu puterea credinței și a lui Dumnezeu să rezistăm forțelor obscure care vor distrugerea omenirii și a valorilor ei fundamentale.
Andrei Breabăn,
Suceava
