Știm cu toții că, după 1989, majoritatea ofițerilor de Securitate și-au justificat măsurile de represiune îndreptate împotriva „dușmanilor poporului”, invocând patriotismul și dragostea lor nețărmurită pentru valorile morale, materiale și spirituale ale poporului român. Puțini și-au pus cenușă în cap, capabili să recunoască faptul că ei apărau cuceririle revoluționare ale PCR și, mai ales, că lucrau în serviciul clanului Ceaușescu.
Fără îndoială că, în rândul ofițerilor de Securitate, au fost și patrioți adevărați, și oameni raționali de bună credință, care n-au făcut exces de zel și care au dat dovadă de omenie și de credință în valorile creștine.
Consider că din această categorie a făcut parte și col.(r) Nicolae I. Zărnescu – român, jurist și fost ofițer de informații, care – iată – recent și-a lansat cartea Bonjour, Monsieur Markouff. Încă din titlu, cartea ne sugerează că, în paginile sale, vei regăsi lumea tenebroasă și misterioasă a serviciilor de informații, de spionaj și contraspionaj.
Ca editor al săptămânalului Linia Întâi, care i-a găzduit d-lui colonel o mare parte dintre materialele apărute în volum la prestigioasa Editură Hoffman din Caracal, vă mărturisesc faptul că n-am întâlnit până acum un securist al Epocii de Aur atât de riguros, de deschis la dialog și (demn de reținut pentru toți securiștii care vor să-și scrie memoriile), un securist care să aibă atâta respect pentru gramatica limbii române.
În volumul de mărturii „Bonjour, Monsieur Markouff”, colonelul Zărnescu are ce are cu trădătorii de neam și țară, fiindcă trădătorii din această categorie chiar sunt trădători, indiferent de regimul politic din care provin, fiindcă ei atacă, prin trădare, nu sistemul politic ci – mai ales – ființa națională și securitatea statului.
Securist cu față umană cum s-ar putea spune, Nicolae Zărnescu își pune sufletul pe masă în fața cititorilor, care au prilejul să afle o suită de dezvăluiri legate de tandemul Doicaru-Pacepa, generali se Securitate pe care îi consideră trădători, despre mâna dreaptă a lui Ceaușescu, generalul Ion Dincă, despre o anumită întreprindere de comerț exterior din Slatina anilor 1974-1975 și despre diferiți trădători care favorizau anumite firme germane, despre modul fraudulos în care a fost preluată fosta societate CEPRAL Slatina, despre spionii infiltrați la Uzina de Aluminiu Slatina, despre politica Securității ceaușiste în domeniul apărării mediului, despre obscuritatea unor personaje considerate importante în timpul Revoluției din 1989, despre dispariția Întreprinderii de Pescuit Oceanic de la Tulcea, despre Odiseea profesorului Mihai Botez, despre deșeurile toxice depozitate în România după 1989, cu acordul și în beneficiul material al celor care l-au împușcat pe Ceaușescu, despre spionii ruși care au acționat pe teritoriul României, printre care și tovarășul Markouff, despre generalul Victor Atanasie Stănculescu și simulacrul de proces al lui Ceaușescu, de la Târgoviște, despre Virgil Măgureanu, despre o seamă de dezinformări și diversiuni ale celor care au ocupat scena politică după Revoluție, despre o seamă de evenimente și întâmplări legate de siguranța statului, despre spionaj și contraspionaj și despre subteranele istoriei recente, văzute cu ochiul securistului. Chiar dacă nu ne spune totul, din rațiuni pe care le va lua cu dânsul, într-un viitor cât mai îndepărtat, „Securistul de la pagina 5”, așa cum îl numeam noi pe col. Nicolae i. Zărnescu, aduce în atenția cititorului o seamă de adevăruri, pe care, dacă domnia-sa nu le spunea acum, noi nu le aflam niciodată.
Citiți „Bonjour, Monsieur Markouff” și veți găsi multe răspunsuri la multe dileme pe care le-ați avut în legătură cu Securitatea, cu comunismul și post-comunismul și – mai ales – cu o serie de personaje despre care – cu siguranță – aveați o părere mai bună!
Bonjour, Monsieur Zărnescu!
Dumitru Sârghie
Hai sictir Sarghie!