Miercuri, 7 februarie a.c., consilierii locali slătineni au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Slatina, pentru anul 2024. Proiectul de hotărâre a fost prezentat, înaintea votului, într-o conferință de presă, de către primarul Emil Moț.
Acesta a enumerat principalele capitole de investiții ale municipalității, pentru anul 2024. Bugetul acoperă cheltuielile de funcționare, precum și sume importante pentru investiții. Pe lângă fondurile proprii, primăria se bazează și pe accesarea unor sume importante din fonduri europene
„Bugetul municipiului Slatina are o valoare totală de 449.430.000 lei. În bani vechi înseamnă undeva la peste patru mii de miliarde. Bugetul se compune în felul următor: total venituri – 376.658.000 lei, la care se adaugă un excedent de 72.772.000 lei. Excedentul provine din banii pe care nu i-am cheltuit anul trecut. Sunt anumite lucrări care nu sunt finalizate, sunt anumite facturi care nu au fost depuse și excedentul se rostogolește din anul 2023, în anul 2024. Un lucru este clar și cert, am asigurat tot ce înseamnă cheltuieli salariale și cheltuielile pe bunuri și servicii. Adică, Primăria, în anul 2024, nu va avea nicio problemă în ceea ce privește plata salariilor și a ceea ce înseamnă birotică.
(…) Investițiile înseamnă undeva la 1,2 miliarde lei, doar din banii noștri. În schimb, avem mai multe de 9 miliarde lei fonduri europene. Anul acesta vom face un contract-cadru pentru reparații și absolut fiecare stradă afectată de aceste lucrări va fi refăcută de la zero. Cu această ocazie vreau să vă solicit răbdare, pentru că totul va reveni la forma inițială.
(…) În 2023, am făcut trei studii de fezabilitate pentru terenuri de sport la trei unități de învățământ din oraș. Știm baza sportivă de la Școala Nr.5, iar aceasta va fi reabilitată total, cu tribune, teren de fotbal, teren de handbal, mese de teqbal, plus noi locuri de parcare în zonă. Alocarea este de 5 milioane de lei. De asemenea, la Școala Nr. 3, alocăm 3 milioane de lei. Dăm gardurile jos, pentru că terenul e al nostru, și facem terenuri de baschet, de fotbal, de handbal, plus supralărgire străzii cu locuri de parcare.
Redăm aceste terenuri tuturor copiilor din Slatina. În plus, toate vor avea nocturnă. La Școala Nr. 7, „Vlaicu Vodă”, am identificat un teren care este al Primăriei și acolo vom face un nou teren multifuncțional pentru toți copiii din Slatina. Am alocat două milioane de lei pentru acest proiect. Aceste proiecte sunt începute din vară, știți procedura, dar din punctul meu de vedere, undeva la sfârșitul toamnei, aceste terenuri vor fi funcționale. După ce a fost aprobat bugetul, dăm drumul la procedura de licitație.
La capitolul școli, primăria alocă fonduri instalarea de panouri fotovoltaice la încă șapte unități de învățământ din municipiu.
Și în acest an municipalitatea continuă să subvenționeze transportul în comun pentru elevi, studenți și pensionari. Totodată, se va continua programul de reabilitare termică a blocurilor de locuit. A fost alocată suma de 5 milioane lei pentru proiecte, 54 de blocuri fiind pe listă în acest an. Din 2020 și până acum, 164 de noi imobile au fost reabilitate termic!, declarat Emil Moț, primarul municipiului Slatina.
A consemnat Dragoș Sîrghie
Citesc si ma minunez….Slatina, dragostea mea, va deveni oras/municipiu european!
O intrebare a unui cetatean onest : ramaneti in Slatina, dle primar, sa continuati aceste frumoase proiecte(mai putin sociale, care ar fi interesat in mod direct cetatenii votanti) sau veti face naveta pe traseul Slatina-Parlamentul Romaniei?
,,Vom muri si vom vedea,, dle Sirghie!