AcasăActualitateBursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca

Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca

La jumătatea lunii februarie a.c., la Ploiești, va avea loc bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca, bursă organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Rețeaua EURES. Angajatorul danez va veni în România pentru a intervieva candidații, oferind 30 de locuri de muncă în agricultură, mai precis pentru culegerea de mazăre.

Cerințele angajatorului sunt: vârsta minimă de 18 ani; cunoașterea limbii engleze – nivel mediu; rezistența la muncă fizică grea, indiferent de climă; experiența anterioară în muncă agricolă constituie un avantaj; motivare și flexibilitate în privința programului; toleranță și respect pentru colegii din echipă; onestitate și responsabilitate în toate situațiile, precum și atitudine pozitivă pentru dezvoltarea abilităților și contribuție pozitivă în cadrul echipei.

Candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poză inclusă, pe adresa de e-mail: work@greenpeas.dk, până la data de 04.02.2013. Instrucțiunile de aplicare se găsesc pe website-ul www.greenpeas.dk. Nu sunt acceptate persoane care nu vorbesc și nu înțeleg limba engleză. Preselecția persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin e-mail de către angajator. Invitarea la selecție a persoanelor preselectate se va face în timp util de către consilierul EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, din județul de domiciliu al candidatului. Detaliile referitoare la data, locația și programul selecției vor fi trimise numai persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu. Pentru relații suplimentare se poate apela la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, Compartiment EURES, număr de telefon: 0249/411002. Persoanele care vor fi alese de angajatorul danez vor lucra în fermele acestuia din Portugalia și Danemarca, într-una sau mai multe din următoarele perioade aproximative: 15 martie – 1 iunie 2013, 1 septembrie – 20 decembrie 2013 și 1 ianuarie – 15 iunie 2014 în Portugalia; și 1 iunie – 1 septembrie 2013, în Danemarca.

„Se va munci într-o comunitate internațio-nală, cu oportunități de dezvoltare a abilităților de muncă și socializare. Lucrătorii au ocazia de a-și dezvolta alte abilități; pe lângă culesul mazării, unii lucrători pot fi șoferi de autobuz sau tractor, tâmplari, zidari sau supervizori, dacă au calificarea necesară. Munca începe devreme dimineața și se termină în jurul prânzului, 6 zile pe săptămână, aproximativ 40 ore mediu/săptămână. Plata muncii este în funcție de cantitate și, în acest sens, lucrătorii trebuie să fie motivați. În Portugalia, se plătește 0.3-0.35 euro net/kg, iar în Danemarca 0.4-0.6 euro net/kg, în funcție de impozitare”, a declarat Elena Țane, consilier EURES din cadrul AJOFM Olt.

În ceea ce privește cazarea, în Portugalia, se face în apartamente cu bucătărie, toaletă și duș. În Danemarca, lucrătorii trebuie să-și aducă corturi sau în spații închise (dormitoare); bucătăria, toalete, dușuri, mașini de spălat, TV sunt disponibile. Taxa de cazare pe lucrător/zi este de 4-5 euro în Portugalia și de 4-6 euro în Danemarca, pentru acoperirea costurilor de electricitate și apă. Trebuie menționat și faptul că transportul dus-întors este în responsabilitatea lucrătorului.

 Mihaela C.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments