În fostul său regat de la Balș, acest orășel celebru care i-a dat spiritualității pe Petre Pandrea și Mihail Drumeș, Mădălin Ady Teodosescu s-a transformat de ceva timp în clownul PSD-ului. El joacă după muzica partidului celor trei roze din Olt, partid care, deși a ieșit la președinție cu… Nimeni, le-a mai dat bravilor noștri liberali locali o lecție de politică usturătoare, care nu poate fi uitată atât de repede…
În fapt, Mădălin Ady Teodosescu de la Balș, acest Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga al liberalismului de pe malul Oltețului a fost, pe vremea lui Ion Toma de la Scadt și clownul UNPR-ului. Și dacă onor conducerea PNL Olt îl tolerează în continuare, el va fi clownul tuturor partidelor cripto-comuniste, mai puțin liderul liberal care se preface că e, cotcodăcind cocoșește pe la adunările de partid organizate cu simț de răspundere de Liviu Voiculescu, președintele en-titre al PNL Olt.
Ady Sese Seko Kuku de la Balș n-a avut niciodată viziune liberală și asta s-a văzut și se vede, dacă te uiți la administrația dezastruoasă a acestui orășel istoric. Singura „mare realizare” a primarului acesta de poveste, în cele trei mandate ale sale de primar și unul de viceprimar, o reprezintă acele statui fabricate din nu-știu-ce-fibră care stau cu spatele la popor. Așa cum stă, de altfel, și primarul purtător ilegitim de siglă liberală… cu dinaintea dinapoi în fața celor care l-au tolerat atâta amar de vreme în fruntea obștii. Cu el în linia întâi, Balșul nostru istoric a ajuns de râsul lumii, lăsând la o parte faptul că niciun guvern, de la Revoluție încoace nu și-a dat osteneală să rezolve problema circulației în acest târg în care s-a născut cândva mitul „Pomului Vieții”, cel care desemnează simbolul fertilității, al renașterii și al dumnezeirii.
Dacă mai adăugăm la nimicul pe care acest primar l-a consolidat în toate mandatele sale și bătăile pe care i le-a administrat PSD, atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale, atunci prezența lui la vârful PNL Balș precum și în alte demnități căpătate pe filieră liberală, devine un balast pentru viitorul PNL Olt și pentru liberalism, în general. N-am înțeles niciodată toleranța PNL Olt față de acest primar care n-are nici în clin, nici în mânecă cu administrația și, mai ales, cu liberalismul. Nu aș vrea să cred că dl Liviu Voiculescu, președintele en titre al PNL Olt, despre care am scris că este capabil să stârpească impostura din PNL Olt și să taie, în stil cazon, în carne vie, pentru propășirea PNL Olt, îl va tolera și de data asta și, în general, îi va mai tolera pe toți acei lideri liberali, care-au luat bătaie la curul gol de la PSD, cu ocazia acestor alegeri prezidențiale. Știm, nu toți pot face scoruri antipesediste precum le face Marian Vasile de la Studina, dar nici așa… S-o iei peste bot, când ai un președinte de talia lui Iohannis și când lui i se opune una ca… Veorica. E păcat de Dumnezeu… Așadar, punct și de la…capăt. PNL Balș, ca și alte filiale din Olt, are nevoie de un președinte liberal autentic… Oltul liberal fiind, conform ultimelor calcule, după Harghita și Covasna, pe ultimele locuri…
Dumitru Sârghie