D-le primar, a trecut mai bine de un an de când ați fost reinvestit în funcția de prim-gospodar al comunei Nicolae Titulescu. Ce ați reușit să faceți în acest timp, sub guvernarea USL?
După cum știți, mă aflu la al treilea mandat. Bineînțeles că, în perioada anterioară, am avut anumite proiecte începute, altele care așteaptă cofinanțare și chiar finanțare. Vă pot spune că, odată cu începutul acestui mandat, am demarat lucrarea de canalizare în comună, care se derulează pe Ordonanța de Guvern 577. Am efectuat undeva la 60% din lungimea totală a rețelei de canalizare. La momentul actual, ne-am oprit, întrucât Guvernul României și România trec printr-o perioadă delicată. Știm cu toții că este lipsă de fonduri, întrucât s-a ajuns la scadență, România trebuind să plătească o parte dintre împrumuturile luate anterior.
Un alt proiect cu care mă mândresc, întrucât, zic eu, este un proiect de suflet… Am început să restaurăm exteriorul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, biserică declarată monument istoric. Construcția ei a început în 1897 și s-a terminat la începutul secolului XIX. Spun că este un proiect de suflet întrucât, efectiv, m-am născut cu această biserică, am trăit împrejurul ei. În fața Bisericii, se află și Școala Nicolae Titulescu, care a fost și ea modernizată. Era păcat ca acest locaș sfânt, care are o arhitectură deosebită, să nu fie restaurat. Odată cu finalizarea lucrărilor, care cred că se vor încheia în 2014, Biserica noastră va fi unică în județul nostru și toți ne vom mândri cu ea.
Vorbind despre alt proiect, pot să vă spun că am obținut, în cadrul Grupului de Acțiunea Locală „Vedea-Găvanu-Burdea”, finanțarea unui parc în cadrul comunei, parc care se află în fața Școlii Generale „Nicolae Titulescu”, pe drumul județean 576 A. Acesta cred că va da culoare localității, atât prin amplasament, cât și ca utilitate. El este creat pentru ca tinerii și toți cetățenii din localitate să se recreeze și să-și petreacă o parte din timpul liber. Am vrut să fie amplasat în fața școlii și ca un semn de respect față de anumiți dascăli care au activat în școala noastră. Și aici, numesc pe învățătorul Tite Nicolescu și învățătorul Spiridon Drăguț… Ocazie cu care voi propune ca cele două alei principale să poarte numele acestor doi dascăli care au făcut cinste localității noastre.
În ce stadiu se mai află Casa Titulescu? Știm că a fost preluată de către Guvern și am aflat că este în paragină. Cum stau lucrurile?
Este adevărat, Casa Nicolae Titulescu a fost preluată de către Academia Română și este, în continuare, în administrarea Consiliului Județean. Eu nu pot să spun că este chiar în paragină, pentru că ea este încă funcțională, dar aveți dreptate că are nevoie de intervenție. Așa cum am spus că Biserica „Sfântul Gheorghe” a avut nevoie de o reparație capitală, așa și Casa memorială are nevoie de intervenția meseriașilor, întrucât și ea este construită după Răscoala de la 1907, în jur de 1910. Cred că se cuvine o mai mare atenție din partea conducerii județene, adică alocarea unor fonduri pentru a-i da acea înfățișare pe care o merită. Atât Biserica cât și Casa Memorială sunt monumente istorice și sunt bunuri de patrimoniu. Când avem ocazia ne mândrim cu ele, le dăm exemplu, dar nu am făcut pentru ele tot ceea ce merită. Este încă funcțională, dar are nevoie de alocarea unor fonduri pentru a-i reda demnitatea.
Vreți sau nu vreți, sunteți, totuși, supuși comandamentelor politice. Așa a fost din ’90 încoace, așa e și acum. Ca om liber în gândire, așa cum vă știu, ca om aflat la Putere, mai ales, ce părere aveți despre faptul că în Olt Opoziția nu există. E un fenomen pozitiv, pentru că sunteți prea puternici, sau este unul negativ pentru democrație?
Eu nu consider că suntem prea puternici… Suntem prea mulți și avem prea puțin de împărțit, dacă mă refer strict la primari. Da, fac parte din partidul de guvernământ, fac parte din partidul care are majoritatea consilierilor județeni, fac parte din USL. Este adevărat, Opoziția este aproape inexistentă. Eu spun că nu e un lucru benefic, pentru că, tot timpul, trebuie să fie o contrapondere în discuiții, în principii. Nu e benefic faptul că, la nivelul județului Olt, nu există o Opoziție pe măsura forței Puterii.
În ciuda faptului că sunteți la Putere, de la un capăt la altul al județului, toți primarii se plâng că au mari probleme financiare. Nu-și pot realiza promisiunile electorale, unele primării fiind chiar în pragul falimentului. Cum comentați acest lucru?
Așa cum v-am spus și în cuvântul meu de deschidere, am un proiect început pe care, normal, anul acesta ar fi trebuit să-l finalizăm. Dar lipsa banilor a făcut ca acest proiect să stagneze, să nu se finalizeze într-un ritm normal. Aici problemele pot fi atât obiective cât și subiective. Obiective, așa cum v-am spus, pentru că România a ajuns la scadență și trebuie să facă anumite plăți externe. Iar cele subiective se referă la faptul că noi, ca națiune, ca stat, nu suntem în stare să creăm locuri de muncă, să pornim motoarele economiei. Știm cu toții că plusvaloarea se creează de către mediu privat, de către întreprinderile mici și mijlocii, iar un stat care nu prea are societăți mici și mijlocii bine dezvoltate pierde controlul, pierde echilibrul și, în același timp, nu are baza pe care să construiască mai departe. De unde să vină locurile de muncă, de unde să vină banii? Pe lângă salarii, sunt și pensiile, sunt și alocațiile pentru copii, sunt și ajutoarele. Toate acestea vin de acolo din câmpul muncii, din producție. Iar noi, din păcate, cred că am cam pierdut acest obiect al muncii. Am închis foarte multe fabrici… E adevărat că am intrat în Uniunea Europeană. Am deschis granițele, dar le-am deschis pentru a importa și nu pentru a exporta. Știm cu toții, Produsul Intern Brut se calculează din diferența dintre intrări și ieșiri. La noi, în ultimii ani, intrările au fost mai mari decât ieșirile, decât exportul…
Unul dintre criteriile fundamentale ale social-democrației este solidaritatea… Păi ce solidaritate mai e asta, când premierul României anunță că, până la sfârșitul anului, va face peste 10 000 de disponibilizări?
Poate că sunt anumite impuneri din afară ale FMI. Poate că economia reală chiar nu mai permite atâția angajați. Aceste reduceri, dacă nu mă înșel, vin din mediul public, din întreprinderile de stat. Și 10 oameni dacă-i dai afară e o problemă. Ar trebui ca aceste locuri de muncă să se regăsească în altă parte, în mediul privat. Trebuie să găsim alte soluții. Nu cunosc gândirea de la nivel național, dar nu e numai o decizie care aparține PSD, ea aparține întregii coaliții. Trebuie să găsim alte soluții pentru ca acești oameni să-și găsească un alt loc de muncă în mediul privat.
Cum se vede, de la Nicolae Titulescu, această coabitare dintre premierul Ponta și președintele Băsescu?
Am fost și noi surprinși, ca tot românul, pentru că ea a venit imediat după acea luptă crâncenă între premier și președinte. Cred, totuși, că are mai multe părți bune, pentru că s-a creat un climat mai normal de lucru între instituțiile statului. Totodată, s-au mai deschis și anumite uși. Adică relațiile președintelui Băsescu au fost puse și la dispoziția premierului. Și aici mă refer la vizita primului-ministru în Germania. Cred că era nevoie de această coabitare… S-a făcut un compromis între cele două părți, pentru bunul mers al țării.
Îl vedeți pe Crin Antonescu președintele României?
E o întrebare grea, la care prefer să nu dau un răspuns. La momentul acesta nu știm cine va sta cel mai bine în sondaje, la momentul respectiv.
Mai aproape de cămașa dvs. sunt oamenii din comună… Adresați-le un mesaj!
În primul rând, aș vrea să le spun consătenilor mei să aibă, în continuare, încredere în mine. Voi face tot ceea ce îmi stă în puteri ca această comună să se dezvolte, să dăinuie și să concureze cu localitățile din jur. Le promit că nu-i voi dezamăgi!
Le doresc multă sănătate și, în același timp, le cer să fie aproape de mine pentru activitățile comunitare. Mă refer la acțiuni de curățenie, activități culturale și sociale, activități care nu cer bani, dar cer prezență și spirit civic. Multă sănătate!!!
A consemnat Dumitru Sârghie
Dle Marin ,poate ne putem intalni ca sa-mi dati mai m,ulte informatii,pentru a declansa o ancheta jurnalistica pe acest caz
Un om din Ghimpeteni Olt, Ene Mihalache, in acest moment sta sub tensiune pentrru ca indivizii de la Primaria Ghimpeteni si un vecin imporeuna cu unii dintre magistratii din Olt si Golj vor sa i demoleze casa care chiprile se afla pe drumul comunal facut de ei dupa ce a primit autorizatia de construire.Felicitari domnului primar Tiutiu ca ne-a pus la dispozitie documente pentru a demonstra falsurile si abuzurile. Nu aceleasi cyviunte de lauda putem sa spunem despre Primarul Dobre de la Ghimpeteni care conclucreaza cu in speta cei care au comis actele nelegale.Dobre poate sa nu doarma linistit pentru ca DIICOT deja este in cercetare pentru furtuyl de motorina de pe raza localitatilor vecine sau si pentru cele 70 tone de faina pentru care gestionarul de la brutarie s-a sinucis. Destepta-te, romane!