Camera Deputaților, for decizional, a adoptat inițiativa deputatului PNL Gigel Știrbu, care cuprinde dispoziții privind evidența persoanelor și actelor de identitate ale cetățenilor români, pentru prevenirea turismului electoral.
„Au existat, în trecut, cazuri în care mai mulți cetățeni își făceau viză de flotant, cu doar câteva zile înainte de alegeri, iar într-o locuință erau înregistrați sute sau chiar mii de flotanți, făcând posibil fenomenul «turismului electoral». Prin legea votată astăzi, se reduce riscul ca astfel de practici să se mai repete.
Astfel, la înscrierea reședinței, găzduitorul va completa o declarație, pe proprie răspundere, din care să reiasă dacă la respectiva adresă au reședința persoane care nu aparțin aceleiași familii. De asemenea, în situațiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reședinței, solicitantul va declara, pe propria răspundere, că locuiește în respectiva locație, mai mult de 15 zile pe lună”, a declarat Gigel Știrbu.
De asemenea, la primirea cererilor pentru stabilirea reședinței, la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, se va verifica, în baza de date, numărul mențiunilor de reședință valabil înscrise la adresa respectivă. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puțin două mențiuni de reședință valabile, se va proceda la informarea structurii locale a poliției naționale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanții locuiesc, efectiv, la adresa declarată. În situația în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc, efectiv, la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse.
Dragoș Sîrghie