În perioada decembrie 2017 – martie 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat o Campanie de informare și conștientizare, cu privire la modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii referitoare la termenul de transmitere în registrul general de evidență a salariaților a modificărilor salariale, precum și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.
„Acțiunile de informare și conștientizare s-au derulat, atât la sediul agenților economici, cât și la sediul ITM Olt, numărul angajatorilor informați fiind de 508, pentru un număr total de angajați ai acestora de 28.157.
Pentru salariații care au contractele individuale de muncă negociate la nivelul salariului minim brut pe țară, prin majorarea acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2018, de la 1450 lei, la 1900 lei, s-a asigurat atât transferul contribuțiilor, cât și o creștere a salariului net cu aproximativ 100 lei”, a declarat inspector șef Constantin Cristian Ungureanu, director ITM Olt.
De asemenea, în perioada 2 aprilie – 29 iunie 2018, se va desfășura Campania Națională, privind verificarea modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale legate de modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat – prevederi derogatorii de la Legea nr.62/2011 reglementate prin art. VII din O.U.G. nr.82/2017, pentru modificarea și completarea unor acte normative, registrul general de evidență a salariaților și stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.