19 iulie 2025 – Într-o zi de sâmbătă, cu soare și emoție, comuna Colonești a fost, ca în fiecare an, gazda unei sărbători de suflet: Festivalul Călușăresc „Ilie Martin”, ajuns la cea de-a XXI-a ediție. Evenimentul, devenit simbol al păstrării identității și tradițiilor locale, a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Colonești, prin implicarea directă a primarului Nicolae Stan și a viceprimarului Dan Burducel, salariați ai primăriei, consilieri locali și cu sprijinul generos al numeroșilor sponsori locali.
Festivalul este dedicat memoriei unui nume emblematic: Ilie Martin, vătaful de călușari, al cărui nume a devenit sinonim cu virtuozitatea dansului ritualic românesc – Călușul. Născut în Colonești, Ilie Martin a reușit să transforme localitatea într-un reper cultural al folclorului românesc autentic.
O ediție cu încărcătură emoțională și semnificații profunde
Evenimentul a început la ora 15:00 cu unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei – premierea familiilor care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Nouă cupluri din Colonești au fost omagiate pentru dragostea și rezistența în timp:
Alexandra și Ion Stănescu, Silvia și Mihai Naicu, Ioana și Florea Neagu, Niculina și Nicolae Iacob, Florica și Stavăr Bărcan, Maria și Emil Constantinescu, Eugenia și Leonidă Stana, Ileana și Iulian Nijlică, Ioana și Dumitru Bădoi.
Primarul Nicolae Stan le-a adresat un mesaj special
Unul dintre cei mai populari primari rurali ai județului Olt, Nicolae Stan, care a fost și deputat al României și care, din toate pozițiile politice și administrative pe care le-a deținut în toate regimurile (cel comunist, dar și cele postdecembriste), nu a precupețit niciun efort pentru dezvoltarea comunei sale natale, le-a adresat familiilor sărbătorite un mesaj scurt și special:
„Astăzi, serbăm niște oameni deosebiți, care au împlinit 50 de ani de căsnicie! Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru comunitatea noastră. Vă felicit și vă doresc multă, multă sănătate.”
Călușul, în centrul sărbătorii
Între orele 15:30 și 18:00, scena a fost cucerită de formațiile de călușari din: Colonești, Scornicești, Stolnici, Hîrsești, Oporelu, Curtișoara, Vâlcele, Potcoava, Bîrla, Corbu, Ansamblul Zestre Poboranilor (Poboru), dar și de Ansamblul Călușăresc „Ilie Martin”. Spectacolul a fost completat de momente muzicale susținute de mari soliști acompaniați de orchestra condusă de Aurel Lăutaru (Pitești).
Seara a continuat cu recitaluri apreciate de public, în următoarea ordine: Nicolae Datcu, Maria Ghinea, Codruța Sanfira, Valentin Sanfira, Emilia Dorobanțu, Oprea Alexandru și Veronica Dinu.
Finalul a fost marcat, ca de obicei, de un foc de artificii spectaculos.
Solidaritate, tradiție și… realism politic
În fața unei mulțimi emoționate, primarul Nicolae Stan a vorbit, cu sinceritate și umor, despre dificultățile din spatele organizării ediției din acest an:
„Anul acesta, avem a XXI-a ediție, ediție care a stat în balanță, în sensul de a o mai realiza sau nu. De ce? Păi vedeți și dvs. ce e în țară, ce guvern a venit… Noi suntem principalii factori care i-am ales… Să ne trăiască, să se ducă după mama.
Vă spun cu mâna pe inimă… Un leu n-am cheltuit la această ediție din bugetul Primăriei și al Consiliului Local. Bugetul lui Bolojan… Care nu ne-a dat un leu, dar el cere. Pe-ai lui nu-i trimite acasă, ne trimite pe noi… Nu pe mine, că eu mă duc de drag și cu plăcere, că sunt la o vârstă înaintă.
Îi felicit și le mulțumesc salariaților Primăriei Colonești, Consiliul Local Colonești și, nu în ultimul rând, societăților după raza comunei Colonești, care au contribuit din plin și total la bugetul acestui festival. Deci n-am cheltuit un leu din bugetul lui Bolojan.
Eu am peste 55 de ani de activitate în folosul comunității Colonești, activitate pe care am desfășurat-o pe raza comunei. Aici m-am născut, aici o să mor. Vă mulțumesc!”
Sprijin politic al echipei social democrate de la Olt
Evenimentul a fost onorat de o serie de oficiali locali și naționali: Marius Oprescu – președintele PSD Olt și președinte al CJ Olt, Ionuț Ivan – vicepreședinte CJ Olt, Cosmin Floreanu – prefectul județului Olt, deputații Florin Barbu (Ministrul Agriculturii), Marius Iancu, Bogdan Mihuți, Valetin Florin Ciocan – președintele ANMCS, Liviu Voiculescu – fost senator (actualmente managerul Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci), Adrian Chesnoiu (director general AFIR România), Emil Marinescu – președintele seniorilor social-democrați din Olt, Ionuț Pârvu – consilier județean, Lari Pătran – viceprimar al Municipiului Caracal, Cornelia Sulger – membru ANRE, Florin Cotoșman – președinte ANOFM România, precum și primari din comunele apropiate, cum ar fi Ionuț Roșianu (Bărăști), Iulian Bărăscu (Poboru), Gabriel Ilinca (Corbu), Dan Vasile (Tătulești) și alții…
Marius Oprescu a transmis un mesaj de apreciere:
«Festivalul Călușăresc „Ilie Martin” de la Colonești a ajuns la ediția cu numărul XXI – două decenii de tradiție păstrată cu grijă și transmisă generațiilor tinere. 21 de ani de identitate locală, sărbătoriți cu aceeași bucurie de comunitate, dar și cu sprijinul echipei PSD Olt, care rămâne aproape de cei care respectă cultura locului și luptă pentru dezvoltarea satului românesc. Felicitări domnului primar Nicolae Stan și tuturor celor care duc mai departe această moștenire autentică!»
Recunoștință pentru comunitate
Festivalul nu ar fi fost posibil fără implicarea sponsorilor – multe companii locale și oameni de afaceri au pus umărul la menținerea unei tradiții vii. De la micii comercianți la marii antreprenori locali, toți au contribuit pentru ca această ediție să se desfășoare la cele mai înalte standarde, fără a afecta bugetul public. Iată lista acestora: SC ZEUS SA, SC VALTUM-BĂLȚOI, DANIMAR STEF CONSTAR, AGRO VISOIU LILIANA LUMINIȚA, TEHNOCOM SA, II ZAMFIRESCU MARIUS, SC SANFREN CATACONS, SC PERRA SOLUTIONAS, SC AGRO COLONEȘTI, AGRIMADA BEST SRL, FARMING FAMILY – ROȘIANU IONUȚ, LUK FARM FARMACIE COLONEȘTI, SC VIDROIU STOMATOLOGIE, FLOREA MARINELA – CABINET MEDICAL LIBERĂ PRACTICĂ, ELECTROSISTEM, REMAT TOP COLONEȘTI-ANGHEL IULIAN, SC GABI PAN MIU NICOLETA, TOP GEOCART-DAMIAN GEORGE, ȘTEFANIA GABRIEL CONSTRUCT, SC BEBICO SRL, II ROȘU GETA MINIMARKET, SC DAMIMAR POPROJAN GHEORGHE, NEAG FLOREA MINIMARKET, STRADA MIXT COM, TICAMES FLORIN, MINIMARKET MIHĂILESCU NICOLETA, ILIE MARIAN, PINȚA FLORENTIN, MINIMARKET BORANGIC FILOFTEIA, LA DANITA SRL, DIACONESCU CRISTI, II DUMINICĂ MARINELA, ARIA MARIA MĂDĂLINA, NICOLAE MARIANA, SALARIAȚII PRIMĂRIEI ȘI CONSILIERII LOCALI.
Festivalul Călușăresc „Ilie Martin” nu este doar o sărbătoare, ci o declarație de dragoste față de trecut, față de rădăcini, față de comunitate. Coloneștiul rămâne, prin acest festival, un far aprins al spiritului românesc autentic. Primarul comunei Colonești, Nicolae Stan, om al locului și slujitor neobosit al binelui obștesc, este expresia vie a dăruirii fără rest. De 55 de ani, prin muncă administrativă, implicare culturală și dragoste sinceră pentru oameni, a scris istorie locală, cu demnitate și inimă. Un adevărat păstrător al valorilor, făuritor de comunitate.
Dragoș Sîrghie