Scenă apocaliptică în „Biroul oval” al lui Traian Băsescu… Plagiatorul Victor Ponta și savanta de renume mondial, Ioana Petrescu (Slavă Domnului că n-o cheamă Elena Petrescu!), au ridicat prostia omenească la rang de artă.
Chemat la ordin de „codoașa bătrână” din capul statului, pentru a da explicații cu privire la proiectul de lege, votat de Parlamentul României, proiect care prevede scăderea CAS cu 5%, Victor Ponta a găsit de cuviință s-o expună pe tânăra absolventă de Harward (supranumită și Doamna Usturoi), în fața tirului de întrebări, blânde dar insidioase, ale lui Traian Băsescu.
Rezultatul întrevederii a fost catastrofal pentru cuplul Ponta-Petrescu, cei doi nereușind să articuleze ceva plauzibil, prin care să dovedească faptul că pot atrage alte resurse pentru a acoperi „gaura” pe care o produce micșorarea CAS. Păreau doi elevi veniți la corigență, pe care „profesorul” – indulgent – ar fi vrut să-i treacă, totuși, clasa, lăsându-i cu cărțile deschise și permițându-le chiar să se consulte, liber, între ei.
Jucându-și rolul cu mare grijă, măsurându-și cuvintele ca niciodată și exprimându-se simplu, pe înțelesul unor elevi de clasa a V-a, Traian Băsescu a reușit să le arate românilor ce creier minuscul are Victor Ponta, precum și cât de superficială și aservită politic poate fi duduia Petrescu, cea care ocupă scaunul ministrului de finanțe al României
Nicio virtute nu s-a văzut pe chipul lui Ponta. Doar o grimasă și un rânjet golănesc care-l așează în fruntea listei „oamenilor de nimic” ai actualei puteri politice. La rândul său, bazându-se pe „suflet” și nu pe știința de carte, știință care tronează lăbărțată în CV-ul ei, d-na Petrescu s-a comportat ca o victimă perfectă a unui sistem politic clientelar și falimentar, care scoate zilnic pe bandă doctori în științe și savanți ce „numără până la zece, cu ajutorul familiei”, ca să-l cităm aici pe Petre Țuțea.
În fapt, sufletul d-nei cu rochiță roșie s-a chircit definitiv în fața „monstrului” de la Cotroceni. Cel care are meritul de a se fi comportat uman cu „loazele” din fața sa, fără să-și reprime însă doza de cinism caracteristică și hăhăitul grobian, care-i definește comportamentul. Până la urmă, cum să te comporți, atunci când te numești Traian Băsescu și ai în fața ta două monumente de prostie? Cum să nu punctezi, într-un moment atât de favorabil, când cei doi repetenți au venit, de bună voie și nesiliți de nimeni, în fața călăului, care i-a ciuruit cu amabilitate, cu răbdare și cu zâmbetul pe buze.
După o asemenea scenă tragi-comică, poporul român ar trebuit să se trezească subit, ca dintr-o beție cruntă, și să se rușineze, atunci când vede ce nulități a votat și pe mâna cui vrea să lase, în continuare, această țară.
E posibil ca Băsescu să-și fi regizat această întâlnire, semn că a și filmat-o. Probabil că a mizat pe prostia incurabilă a celor doi, dar și pe faptul că Ponta, la ieșire, va merge la ziariști, ca să le spună – conform obiceiului – o minciună. Ponta n-a rezistat tentației de a scoate minciuna pe gaura gurii și, de aici, totul a decurs după regia chiriașului de la Cotroceni: prezentarea filmului acela antologic, care a făcut înconjurul lumii și care a arătat până unde poate merge impostura arogantă a plagiatorului. A celui care, ca să nu se facă singur de râs, a murdărit-o, iremediabil, și pe Ioana Petrescu, a cărei carieră ministerială este definitiv avariată.
Cu siguranță, poporul român nu va uita niciodată acea fază în care Traian Băsescu i-a vorbit lui Ponta despre MTO. Speriat, cârlanul a crezut atunci că a fost înjurat de mamă și, într-o totală necunoștință de cauză, și-a luat angajamentul că le va face pe toate… Inclusiv MTO-ul!
DUMITRU SÂRGHIE
domnule director,mi-a parut rau pentru observatia de data trecutaș acum nu-mi mai pare. oricum, niciunul dintre cei trei nu merita cuvintele dvs. se vede ca independenta presei e doar o iluzie.