AcasăCaracal. Festivalul Internațional „Călușul Românesc” și-a desemnat câștigătorii
Array

Caracal. Festivalul Internațional „Călușul Românesc” și-a desemnat câștigătorii

Duminică, 11 iunie a.c., a avut loc, la Caracal, decernarea premiilor și gala laureaților din cadrul Festivalului Internațional „Călușul Românesc”, ediția 48. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Caracal, Consiliul Local Caracal, Centrul Cultural Municipal Caracal și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt.

„Iată-ne la finalul festivalului. Mă declar mulțumit de modul în care a fost organizat și modul în care s-au desfășurat aceste activități pe parcursul acestor zile și consider că orașul nostru, orașul Caracal a fost capitala Călușului Românesc. Este și o recunoaștere morală a valorilor noastre din oraș, din zona aceasta a Romanațiului și, cu această ocazie, țin să vă mulțumesc și d-voastră spectatorilor, pentru modul în care ați participat la această activitate. Vreau să mulțumesc și celor care au organizat efectiv, celor de la Centrul Cultural, în frunte cu managerul instituției, Florian Teodorescu, care sunt niște oameni admirabili. De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor ansamblurilor de călușari, care au participat la acest festival și, nu în ultimul rând, ăi juriului care a dat dovadă de profesionalism. Pe de altă parte, vreau să dau un pic din casă, dacă pot să spun așa, la recomandarea d-nei președinte Narcisa Știucă, încercăm să organizăm, la anul, un festival, mai complex, care să cuprindă mai multe genuri folclorice”, a declarat Liviu Radu, primarul municipiului Caracal.

caracal festival calus 2017Trofeul festivalului a fost înmânat Formației de călușari din Sârbii Mărgura, județul Olt

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt a oferit: premiul special pentru promovarea tradiției Ansamblului de călușari  Radomirești, Crăciunei și Ansamblului „Murgulețul” din Potcoava; premiul pentru cel mai tânăr călușar – Andrei Mitran, Osica de Jos și premiul special al juriului Cristian Velea – Ansamblului Folcloric din Caracal.

Premiul special al juriului pentru vătaf a fost atribuit lui Mihai Corobea din Bosorod, Hunedoara; premiul special al juriului: Formația de căiuți din Ierbiceni, Iași, Formației de călușeri din Bosorod, Hunedoara, Formației de călușeri Poplaca – Sibiu, Formației de călușeri Rășinari – Sibiu, Formației de călușeri din Vîntâna, Vîntul de Jos – Alba, precum și premiul pentru vătaf, secțiunea Căluș – Teodor Țenea, Cezieni.

La secțiunea „Elaborare scenică”, clasamentul a fost următorul: premiul I – Formația de călușari din Osica de Jos, Olt; premiul II – Formația de călușari din Grădinile, Olt; premiul III – Formația de călușari a Ansamblului Folcloric din Caracal; mențiune – Formația de călușari din Dobrun, Olt.

Secțiunea „Obicei călușăresc” a avut următorii câștigători: premiul I – Formația de călușari din Oporelu (Olt); premiul II – Formația de cășulari din Giurgița (Dolj); premiul III – Formația de cășulari din Potcoava (Olt) și mențiune – Formația de călușari din Crăciunei (Olt).

De asemenea, au primit diplome de excelență: Ansamblul Vîntâna din Vîntul de Jos, jud. Alba; Ansamblul Călușerii Rășinari – Sibiu, Ansamblul „Flori de Romanați” din Dobrosloveni, județul Olt, Ansamblul Drăcșănelul din Drăcșănei – Teleorman, Ansamblul Trandafir de Romanați din Stoenești – Olt, Ansamblul Folcloric Romanați Caracal, Ansamblul Alunelul din Pielești – Dolj, Grupul folcloric „Bucuria” din București, Ansamblul Folcloric „Florile Grădinilor” din Grădinile – Olt, Ansamblul Folcloric „Mugurelul” – Câmpia Turzii, Ansamblul Folcloric „Bahuretul”- Iași, precum și Ansamblurile Foclorice: Group of Folk Dancers the Malvern Swordsmen Worcestershire – Spadasinii din Malvern England și Grupul de Dansuri Populare „Chudesiya” din Pazardzhik – Bulgaria.

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular