Cătălin Rotea și-a readjudecat, cu un scor confortabil, fotoliul de primar al orașului Balș. Descătușat de contorsiunile, emoțiile și tensiunile recentei campanii electorale, conform tradiției, el a convocat presa județeană la o conferință de presă, nu pentru a răspunde mizeriilor și calomniilor adversarilor săi politici, ci pentru a mulțumi întregului electorat din Balș pentru realegerea sa și pentru a vorbi despre viitorul acestei mici urbe, cu o istorie atât de interesantă, cel puțin din punct de vedere al personalităților literare pe care le-a zămislit de-a lungul timpului…
„Am ales să țin această conferință de presă, la 10 zile, tocmai pentru a trece adrenalina, pentru a se descărca toate emoțiile și toate tensiunile și pentru a putea face o analiză, la rece, a ceea ce s-a întâmplat, la alegerile locale, probabil cel mai important tur de scrutin pe care noi, primarii, l-am avut în acest an. Aș vrea să mulțumesc, tuturor bălșenilor, care au fost prezenți la vot, indiferent cu cine au votat. În mod special, vreau să le mulțumesc bălșenilor, care mi-au acordat încrederea lor, așa cum au făcut-o și acum patru ani sau acum opt ani și nu s-au lăsat manipulați, de tot felul de elucubrații, minciuni și aberații și și-au văzut de viitorul orașului lor. Pentru că, sunt și eu om, ca fiecare dintre noi, tendința mea este să răspund la toate minciunile pe care le-am văzut în întreaga campanie electorală. Așa cum am făcut și-n campania electorală, nici astăzi nu voi răspunde… Vreau doar să le mulțumesc celor care au înțeles că viitorul orașului este doar înainte. Vreau să le mulțumesc celor care m-au denigrat, pentru că m-au făcut mult mai puternic. Închei, despre contracandidați, pentru că vorbim despre viitor, nu vorbim despre trecut, cu acea sintagmă, care mie nu-mi place, dar care se potrivește: Despre morții politici, numai de bine, să fie sănătoși!”
Cum arăta orașul Balș, în 2016, cum arăta în 2020 și cum arată în 2024!
Despre legitimitatea noului să mandat, ca și despre progresele administrative înregistrate în mandatele sale, Cătălin Rotea a spus:
„…Am avut o prezență de 48%, iar rezultatul pe care l-am obținut, ca primar, este de 65%. Nu vreau îl cataloghez ca un rezultat istoric, pentru că nu este vorba despre istorie aici, dar vreau să-l cataloghez precum cel mai bun rezultat procentual care s-a obținut, vreodată, în Balș, cel puțin după 1996, deoarece statisticile mai vechi nu le văd. 65% dintr-o prezență de 48% îmi conferă o legitimitate majoră, pentru a-mi desfășura și a continua toate proiectele pe care le-am inițiat, în 2020, și pentru care m-am ținut de promisiuni, unele fiind încheiate, unele continuă. Vom începe proiecte noi, așa cum v-am spus, de fiecare dată, în întâlnirile avute. A existat, o mică problemă, la un moment dat, despre această chestiune de legitimitate, vorbesc de zona de facebook, cum că 65% din 48% nu înseamnă foarte mult, că înseamnă 30-40% dintre bălșenii cu drept de vot. Am stat și am analizat puțin prezențele la vot, de la ultimele patru rânduri de alegeri. În 2008, am avut 43%, în 2012 – 50%, în 2016 – 49%, în 2020 – 48%. Procentul de vot este, aproximativ, același. Aș putea să fac o mică matematică și să spun că 65% din 48% este mult mai mult decât 37% din 48%, cât a câștigat primarul, în 2016, când am pierdut eu alegerile. Dar nu este vorba despre procente, atunci când vorbim despre legitimitate. Vorbim despre cum arăta orașul, în 2014, în 2020, și cum arată acum.”
Cum va arăta Balșul, în 2028, asta vom vedea, cu toții, împreună!
Cât despre viitorul orașului de pe Olteț, Cătălin Rotea a susținut că dorește să fie primarul tuturor locuitorilor acestuia și a enumerat o serie de proiecte, pe care le-a adăugat celor din platforma sa electorală recentă, reiterând faptul că, din această campanie electorală, a tras multe învățături, între care, mai importante sunt acelea de a se afla cât mai des în mijlocul oamenilor și de a întări disciplina în aparatul administrativ al primăriei.
„Iar despre viitor, cum va arăta, în 2028, asta vom vedea, cu toții, împreună. Vă pot spune, obiectiv vorbind, că, în 2020, am moștenit un oraș chitch, lipsit de substanță, lipsit de locuri de muncă, lipsit de orice fel de idee de arhitectură urbană, lipsit de orice fel de structură administrativă corectă, un oraș bazat doar pe niște interese și pe niște busturi dubioase, la fel de dubioase ca și cei care le-au pus în practică. Încă o dată, le mulțumesc celor aproape 8000 de bălșeni care au venit la vot și și l-au exprimat (…).
Miza, în sine, nu a fost să luăm un procent de 65%, 70% sau nu știu cât. Miza a fost să fim legitimați de un număr cât mai mare de bălșeni, pentru a continua toate lucrurile bune pe care le-am început. Nu o să mai enumăr ceea ce am făcut, pentru că despre asta am vorbit în campanie. Aș vrea să spun ce avem de făcut, pe scurt, fără a plictisi, pentru că, în campania electorală, s-a vorbit destul de mult despre toate proiectele. Avem de realizat, într-un timp relativ scurt, în viitorul apropiat, să finalizăm toate proiectele de infrastructură, apă, canalizare și gaze. Să aducem la starea inițială, străzile, după care, să le asfaltăm. Cele două asfaltări, începute în luna mai, înainte de alegeri, pe străzile, Crizantemelor, Nufărului și Ion Creangă, nu s-au oprit, pentru că s-au terminat alegerile, ele continuă, pentru că proiectele au banii asigurați, contractele sunt semnate, sunt chestiuni de procedură tehnică, de execuție a proiectelor. După care, vom continua cu asfaltarea străzii Tudor Vladimirescu din Burtina, străzii 1 Decembrie, și, ușor, ușor, în limita creditelor bugetare din fiecare an, pe toate străzile, pe care s-au executat lucrări de infrastructură necesare: apă și canal. Trebuie să închidem aceste proiecte cât mai repede, pentru ca bălșenii să aibă confortul necesar. Nu e vorba de lux, trebuie să aibă normalitate, și să aibă alimentare cu apă, canalizare, rețea de gaze și iluminat public, în fiecare locuință. Iar despre cei care locuiesc la bloc, să aibă presiune la apă, chiar și la etajul 4 și să aibă subsolurile curate. Astăzi, lucrăm pe nenumărate șantiere. Lucrăm la bazinul de înot, am început lucrările la sala de sport, se lucrează la centrul multifuncțional. Se lucrează la centrul de primiri urgențe, se lucrează pe strada 1 Decembrie, la parcul de la Gengea și la Parcul de la Balta Gării, mai avem puțin și finalizăm Esplanada Casei Tineretului. Într-un timp foarte scurt, începem anveloparea primelor blocuri și construcția celor 30 de locuințe pentru tineri, pe strada Cireșului. Fac un anunț, în premieră, în afară de cele 48 de apartamente, de locuințe sociale, la care lucrăm, ambele blocuri sunt ridicate, suntem, pe ordinul Ministerului Dezvoltării , cu construcția a încă unei scări de bloc, de 24 de apartamente. 72 de apartamente, 72 locuințe sociale date în folosință. În acest an sau, cel târziu, la anul, vom acoperi, în mare parte, nevoia de locuințe sociale ale orașului.
În prezent, lucrăm la reabilitarea școlilor, a locurilor de joacă și la ceea ce înseamnă resturilor de spital, care au rămas nereabilitate, mici porțiuni din spital. Cel mai important obiectiv pe care-l avem este să continuăm să stimulăm investitorii, pentru a crea locuri de muncă. Pentru că ceea ce am adus, până în prezent, în oraș, cele 500 de locuri de muncă create, din 2020, până în 2024, nu sunt suficiente. Cererea de muncă, în orașul Balș, este mult mai mare și va trebui să asigurăm acest necesar. Iar parcul industrial și ofertele pe care le avem pentru investitori, sunt convins că vor satisface această dorință a bălșenilor de a nu mai face naveta către Slatina sau Craiova. Am obiceiul de a mă ține de promisiuni. Dacă luați broșura de campanie, din 2020, o să vedeți că 90% din ceea ce am promis acolo s-a îndeplinit. Dacă veți lua broșura de campanie din 2024, care este mai stufoasă, are 60 de pagini, o să vedeți că, la finalul acestui mandat, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate proiectele vor fi finalizate.
Ne confruntăm cu lipsa veniturilor orașului, pentru a demara cât mai repede, cât mai multe studii de fezabilitate, pentru anveloparea blocurilor. Este cel mai delicat proiect pe care-l avem, pentru că orașul nu are banii necesari. Dar vom găsi o soluție și pentru această problemă.
Ce am învățat eu, din această campanie electorală și din contactul, aproape zilnic, pe care l-am avut cu locuitorii orașului Balș. Cred că acest lucru este poate cel mai important aspect al acestei întâlniri. Am învățat un lucru foarte important de la oameni, din dorințele sau din nemulțumirile lor. Am învățat că trebuie să fiu mai apropiat de oameni, că trebuie să-mi țin, mai des, audiențele, că trebuie să fiu, mai mult, prezent pe stradă, pentru că degeaba te zbați pentru proiecte, aduci fonduri, pe pui în practică și asiguri toată birocrația necesară pentru ca aceste proiecte să fie puse în practică, dacă nu le și explici oamenilor. Pentru că, un proiect, oricât de bun și de benefic ar fi, va găsi una, două victime colaterale, care vor suferi, pe de urma lui. Vă dau un exemplu: degeaba asfaltezi sau faci o rețea de canalizare, dacă 97% dintre cei de pe stradă vor beneficia și vom avea trei familii cu curțile inundate, la fiecare ploaie majoră. Iar acestea sunt lucruri pe care trebuie să le fac. Am mai învățat că oamenii din primărie, angajații, care, din punctul meu de vedere, se comportă mult mai bine decât o făceau până în 2020, trebuie să-și facă treaba mai bine și să înțeleagă că, atunci când cineva vine cu o problemă la primărie, nu vine de drag, ci pentru a fi rezolvat. Sunt trei lucruri importante pe care
le-am înțeles din discuțiile cu locuitorii orașului Balș, în fiecare zi, pe stradă, în campania electorală. Asta înseamnă că lucrurile pe care mi le asum sunt. Voi gândi un sistem, cu 7-8 ofițeri de serviciu, în fiecare zi, la primărie, pe un grafic stabilit, astfel încât, fiecare persoană care intră în primărie să fie preluat de un angajat al primăriei și dusă la ghișeul sau la biroul unde are nevoie. Mai mult, discuțiile care se poartă între un angajat al primăriei și un contribuabil, pe cât posibil, să fie înregistrate audio și video, pentru a crește calitatea actului administrativ pe care angajații orașului Balș în execută. Vreau ca, din toamnă, să avem o comunicare foarte eficientă și omul care intră în primărie, indiferent de ce problemă are, să fie preluat și dus la ghișeul sau la biroul care poate să-i rezolve această problemă.
Aș vrea să vorbesc despre o minciună ordinară și despre o manipulare ordinară, care a apărut, în spațiul public, în ultima perioadă. Nu mă refer la mizerii, mă refer la chestii tehnice. Prețul la apă și salubritate au crescut, pentru că așa au crescut în tot județul. Asta se știe și am mai spus-o, indexarea taxelor și a impozitelor, anul acesta, au crescut cu 10,6%, se face, în fiecare an, cu rata inflației. Fiecare oraș, fiecare comună, ia o hotărâre, până la finalul lunii aprilie, în care actualizează impozitele și taxele, cu rata inflației, pentru anul viitor, în funcție de inflația din anul precedent. Nu am crescut, de când am venit, nicio taxă și niciun impozit, ele s-au actualizat după rata inflației, așa cum se întâmplă, peste tot în țara asta. Mai mult, am acordat, până acum, două scutiri de plată la penalități, pentru cei care și-au achitat, integral, debitul, și am făcut scutiri de taxe și impozite pentru autoturismele cu masă peste 7 tone sau pentru autoturismele hibrid. Cine spune că eu, Cătălin Rotea, am crescut vreo taxă, în orașul Balș, este un mincinos și o persoană care vrea să manipuleze și eu sunt dator să spun adevărul, în fața oamenilor. Să le dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care au candidat și minte limpede, să lucreze la binele acestui oraș. Structura CL Bal, care va intra din 27 octombrie, avem 10 consilieri, 5 consilieri PNL și 2 consilieri AUR. Avem majoritate absolută, viitorul viceprimar va fi de pe lista de consilieri PSD. Am salutat intrarea, în Consiliul Local, a celor doi consilieri locali de la AUR. Îmi pare rău că Pro România a fost foarte aproape și nu a reușit să intre în Consiliul Local. Închei, prin a le spune bălșenilor că le mulțumesc pentru încredea covârșitoare pe care mi-au acordat-o. A fost o dovadă pentru mine că direcția în care merge orașul este una bună, că proiectele pe care le ducem la îndeplinire sunt benefice orașului și o dovadă, pentru toți oamenii, am obiceiul să mă țin, totdeauna, de promisiuni. Dumnezeu să binecuvânteze orașul Balș și pe oamenii care locuiesc aici, care sunt oameni harnici și foarte devotați și vor vedea că următorii patru ani vor însemna transformarea definitivă a acestui oral, ca unul european, pe care îl merită”.
Nu vizez niciun post, niciunde. Nici în administrația centrală, nici alt post în cea locală!
La întrebarea ziarului Linia Întâi, dacă vizează o funcție politică la nivelul județean al PSD Olt, având în vedere eșecul politic al partidului în privința primăriei Slatina, precum și rezultatele sale administrative de la nivelul Balșului, Cătălin Rotea a conchis:
„Nu vizez niciun post, niciunde. Nici în administrația centrală, nici alt post în cea locală. Pentru următorii patru ani, sunt primarul orașului Balș și, în funcție de modul în care îmi voi duce la îndeplinire lucrurile pe care le-am promis oamenilor, în 2024, în campania electorală, în 2028, când ne vom întâlni, tot la această masă, cu toții, sănătoși, o să vă spun dacă intenția mea este să plec de la Balș sau nu. Dar, până în 2028, sunt primarul orașului Balș și îmi voi folosi toată energia pentru a mă ține de promisiunile pe care le-am făcut anul acesta!”.
Dumitru Sîrghie