Municipiul Caracal are, de ieri, 27 septembrie a.c., administrator public, în persoana lui Cătălin Tudor. În cadrul Primăriei Municipiului Caracal, după funcția de consilier juridic, Cătălin Tudor a fost director executiv, la Direcția Administrație Publică Locală, 2013-2021, ulterior, ocupând funcția de director executiv, la Direcția Administrare Patrimoniu.
„Echipa administrativă a municipiului Caracal a fost întregită, prin numirea în funcția de administrator public a domnului Cătălin Tudor! Despre Cătălin Tudor, se poate spune, în puține cuvinte, că este unul din acei profesioniști care s-au dedicat, integral, administrației publice.
După absolvirea Facultății de Drept, în 2004, și a cursurilor de masterat, în 2006, a promovat examenul de consilier juridic, în Primăria Municipiului Caracal, unde și-a desfășurat activitatea, neîntrerupt, până acum.
Experiența sa, de peste 17 ani în cadrul primăriei, i-a dat posibilitatea să cunoască, în detaliu, pe de o parte, cultura organizațională și procesul decizional din primărie iar, pe de altă parte, să cunoască comunitatea și nevoile ei.
Funcția de Administrator Public îi va permite să contribuie, într-un mod mult mai activ și aplicat, la implementarea proiectelor, pentru dezvoltarea durabilă a comunității, să elaboreze politici și strategii noi, pentru atingerea obiectivelor administrației locale, să reprezinte Instituția Primarului, în relația cu cetățenii, cu administrația centrală și cu alte instituții publice și private.
Îi urăm succes în continuare lui Cătălin, de data aceasta, în calitate de Administrator Public – City Manager al Municipiului Caracal!”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiul Caracal.
Dragoș Sîrghie