D-le Nicolae Stan, în peisajul politic oltean lipsește cineva. Chiar Nicolae Stan… Când aveți de gând să reveniți în politică?
Într-un fel, inamicii mei mi-au făcut un bine, dar au făcut rău partidului, PSD-ului, pentru că eu am fost de stânga și de stânga rămân toată viața. Iar aceste lucruri le cunoaște și d-l președinte Stănescu și ceilalți, și biroul județean și central, d-l Ponta și d-l Dragnea. Mă cunosc destul de bine.
Sincer, au greșit cu mine. Au venit să mă retrag. Nu m-am retras, pentru că sunt vertical. Mi-a trecut supărarea. Mi-am revenit, pentru că am avut și niște probleme de sănătate, cu diabetul. Dar mi-am revenit. În 2016, să mă așteptați că voi reveni în politică. Nu știu unde, dar în orice caz în zona de stânga. În zona de dreapta am încercat, într-o perioadă, nu s-a putut. Dreapta e praf…
Ceea ce vă pot spune este că nu voi mai merge la UNPR niciodată. Am puterea s-o iau de la capăt. Am ieșit la pensie pe caz de boală, gradul III, diabet. Altfel rămăsesem șomer. Asta-i viața, dacă nu cunoști oamenii…
Aveți o experiență politică impresionantă. Să presupunem că Victor Ponta ar pierde alegerile (presupunem, chiar dacă el este cel mai bine plasat în sondaje), credeți că UNPR se întoarce, pentru salvarea țării, pentru echilibrare, în zona de dreapta?
UNPR pledează pentru stabilitate națională, așa cum ne spunea d-l ministru Oprea. Îl respect pe d-l Oprea, am avut o colaborare bună cu dânsul. Nu a putut în acea perioadă să ajute organizația UNPR Olt, deși eu făcusem o organizație puternică. Avem peste 28 de primari. Primari de primari… Iar eu, la alegerile din 2012, vă spun că scoteam cel puțin 45 de primari la nivel de județul Olt. Sunt primari care se știe că sunt cu mine. De exemplu, în zona sudului: primarul de la Urzica, cel de la Ștefan cel Mare. Nu mai vorbesc de zona de nord, care erau aproape toți. Care veneau cu mine la UNPR și candidau și ieșeau.
Dar, așa a fost să fie. Dânsul n-a putut. Eu am fost căpos și mi-am ținut calea mea. Am promis că dacă nu ne asigură funcția de prefect la nivelul Oltului, să facem ceva pentru județ, îmi dau demisia. Și mi-am dat demisia din funcția de președinte. Apoi m-au dat ei afară din partid, n-am plecat eu. Așa că n-am cum să mă mai întorc la UNPR niciodată. Dar a apărut un partid de stânga: Partidul Dreptății Sociale… Dacă voi mai face politică, voi merge acolo.
Credeți că d-l Ion Toma mai are un cuvânt de spus în politica de mâine a Oltului?
D-l Toma are cuvânt de spus… E un om deosebit, un om ambițios în politică, nu cedează, exact cum am fost și eu. Și pentru asta îl stimez. Eu nu puteam să fac ceea ce a făcut dânsul. Nu puteam să plec. Chiar dacă-mi asigurau și post de senator în alte județe, așa cum s-a dus dânsul la Slobozia, eu nu mă duceam. Eu sunt de-al locului și aicea rămân. Am muncit pentru oamenii din Colegiul de Nord foarte mult și pe unde mă duc, în orice comună, oamenii mă respectă.
Îi rog și pe domnii parlamentari din Colegiul de Nord să ajute oamenii, pentru că sunt oameni amărâți să știți.
De exemplu, Daniel Bărbulescu nu a trecut prin Colonești. Din cauza faptului că eu am fost contracandidatul lui. Nu înțeleg de ce, pentru că și eu l-am ajutat în politică când era mai tânăr. Acum a venit, îi mulțumesc. Și îl rog să-i ajute pe oamenii din Colonești, pentru că nu va pierde niciodată. Oamenii din Colonești sunt oameni care îți întorc bunătatea și răsplata pe care le-o faci.
După ce dvs. ați primit o palmă politică, ați întors și obrazul celălalt. Mai precis, fiul dvs. a întors și obrazul celălalt și a scos peste 80%, la europarlamentare, pentru PSD. Cum e posibil?
Fiul meu a crescut mult în politică, în cei doi ani de zile. Este pesedist convins, cu toate că l-au izolat total… Nu vorbesc de președintele CJ, d-l Stănescu, ci de altcineva. Domnii parlamentari l-au izolat, dar pe nedrept. Nu putea copilul, primarul Coloneștilor, să nu-i dea voturile tatălui lui, la alegerile parlamentare.
El a demonstrat că e pesedist convins… D-l Bărbulescu a început să treacă prin Colonești, l-a ajutat, l-a sprijinit cu ce a putut și dânsul. Și sper să-l ajute în continuare. Îl așteptăm și pe d-l senator Darius Vâlcov, pentru că nu pierde. Atunci când a venit și a cerut votul, totuși a primit voturi de la coloneșteni.
Băiatul meu va rămâne la PSD, dar dacă consideră că nu e bun să nu-l mai pună, în 2016, pe listele de primar la Colonești.
Pe ce căi veți reveni în politică?
Eu fac politică doar pentru oamenii din Colonești, ca să pot să-i ajut. Eu la primărie nu voi mai candida. Deci, ori consilier județean, ori deputat… La nivel de comună este băiatul meu. Eu sper să-și ducă la bun sfârșit toate proiectele începute cu sprijinul al d-lui președinte Stănescu și al d-lui Oprescu.
Îl apreciez foarte mult pe d-l Oprescu. Îi mulțumesc pentru că dânsul ne-a adus pe calea cea bună. Și noi am fost alături de el total, atunci când ne-a cerut. Pentru că multe hiene din jurul dânsului l-ar rade, dacă-ar putea. Este un om de cuvânt. Ceea ce a vorbit cu Mircea, băiatul meu, s-a ținut de cuvânt. Apoi băiatul s-a implicat în alegerile europarlamentare și, practic, a fost cam primul pe județ. Dacă ei prezența la vot și procentul. La procent a fost al treilea, după Oboga și Dobrun, iar la prezență a fost peste dânșii cu mult.
Coloneștiul a fost primul pe Olt la prezență. Ca de obicei, ca întotdeauna. Pentru că oamenii știu să întoarcă orice ajutor.
Cum vă miroase viitorul Cotrocenist?
La ora actuală, dacă s-ar vota acum, ar câștiga d-l Ponta. Pentru că dreapta se ceartă pe ciolan. Dacă s-ar uni și ar merge pe unul singur, lupta s-ar tranșa din primul tur. Forțele sunt egale. E vorba de 1-2 procente care vor trece fie în dreapta, fie în stânga. Depinde și de echipele de campanie.
Dar d-l Ponta, sincer vă spun, trebuia să mai aștepte. E prea tânăr pentru funcția de președinte. Să spunem că va câștiga două mandate de președinte. Peste 10 ani d-l Ponta va avea un pic peste 50 de ani. Și atunci ce va face? Se duce deputat, senator, primar de oraș, termină cu politica? Poate va schimba legea ca să mai poată candida.
În rest, ca președinte de partid și cu atribuțiile pe care le are acum, se descurcă.
Cum îl mai vedeți acum, de la Colonești, pe Traian Băsescu?
Toți spun că Traian Băsescu e în spatele dosarelor și a justiției. Eu nu cred, domnule. Pe acest Voiculescu de la Antene trebuia să-l ia demult. Ăsta a devalizat țara și nu greșesc. Și asta n-o spun eu. Păi, dacă el a împrumutat 35 de milioane de euro pentru Antene. De unde? Băsescu luase și el 290 de ha și s-a împrumutat 1 milion de euro pe care îi dă înapoi. Voiculescu mai dă banii înapoi? Să-i ia statul tot! Pentru că e un bandit, escroc internațional, securist nenorocit. El și cu câțiva de la Securitate au terminat țara. Au știut despre ce e vorba și și-au bătut joc de țară. Și să nu mai spună Voiculescu că nu e de vină, și că vine avocatul Mateuț și bagă recurs extraordinar și rezolvă. Ce rezolvă domnule? Nu rezolvă nimic.
Eu n-am furat și nu mi-e frică de nimeni. De ce nu vine să mă ia pe mine? De ce nu vine la dumneata? De ce nu vine la d-l Vâlcov? De ce nu vine la d-l Stănescu? De ce? Pentru că sunt oameni cinstiți… Nu-i așa?
Prea multe dosare la PSD și dincolo mai nimic. Cum vi se pare?
Ei dau mereu în acest Băsescu. Nu l-au avut în mână? D-l Năstase? Știu, eram în politică. Acum n-au ce să-i mai facă. Dar nu e el în spatele dosarelor… Le vine rândul la toți!
Manifestările din stradă ale Antenei 3 cum vi s-au părut?
Sunt pentru Gâdea. Gâdea vrea să ajungă președinte, ca să-l grațieze pe Voiculescu. Nu mi-a plăcut. Ce înseamnă aia? Pentru ce? Păi, nu se ia nicio Antenă domnule. Se iau clădirile care au fost plătite cu banii noștri, ai poporului. Asta-i altceva… Iar ei să le închirieze la stat acum, nu la Grifco, nu la Voiculescu. Și ei nu pleacă de acolo niciunul.
Credeți că judecătorii ăia sunt nebuni să-l condamne degeaba. Îi dădeau un an, doi, trei, dar nu 10 ani. Păi, dacă aduni milioanele cu care au devalizat acești bandiți țara, nu numai Voiculescu, ne refacem țara, într-un an de zile, boboc.
Să ne dea nouă la Colonești 100 de miliarde și Coloneștiul va fi o floare.
Aș dori, la această oră, să numiți, de la fiecare partid, pe cine simpatizați dvs. de la nivel central și câte unul de la nivel local?
La nivel național: PSD – d-l Năstase și d-l Ponta, liberali – d-l Crin Antonescu și d-l Tăriceanu, de la PDL – d-l Blaga și cu d-na Sulfina Barbu, de la Mișcarea Populară – d-na Elena Udrea, de la țărăniști – d-l Pavelescu.
La nivel local: PSD – Marius Oprescu și Virgil Delureanu, PDL – d-na Siminica (Pentru că s-a implicat mult, dar îi recomand să fie verticală să nu aibă treabă cu nimeni, pentru că e cel mai cinstit politician din Olt…), PNL – Gigeș Știrbu (Dar îi atrag atenția să se mai țină și de cuvânt).
De la Partidul Conservator n-ați menționat pe nimeni?
Păi cine e la Partidul Conservator?
D-l Mihai Niță…
Păi ce, nea Niță e conservator? A! Cred că va pleca imediat de la PC, acum că l-au arestat pe Voiculescu.
Cum s-a finalizat acțiunea în instanță intentată de Vâlcov împotriva dvs.?
Eu nu l-am blamat pe d-l Vâlcov, nu i-am adus injurii, nu l-am calomniat. Eu când am fost la postul B1, am spus niște realități, după acte și după ceea ce spunea presa locală și centrală.
Eram deputat în Parlamentul României, eram în Comisia de Abuzuri. Am primit zeci și sute de scrisori la adresa d-lui Vâlcov. Eu cu d-l Vâlcov chiar am fost prieten, dar dânsul mi-a demonstrat că nu mi-e prieten, ci mi-e dușman.
Dacă ne ducem în timp, Vâlcov trebuie să-și aducă minte că eu am fost corect cu dumnealui. Am părăsit partidul meu, am candidat din partea PDL-ului. L-am ajutat și a luat doi deputați, că nu câștiga nimic pe zona de nord. L-am ajutat cu d-l Blaga și știe când. Când a venit la mine în casă și s-a rugat trei ore de mine ca să nu plec, că pe el îl dădea afară…
După ce Vâlcov m-a executat la parlamentare (n-am mai fost pus pe listă și am rămas șomer), m-am pomenit și cu proces în instanță la Slatina, pentru că l-aș fi calomniat. Și mi-a spus să-mi cer scuze la B1, dar nu știu pentru ce, și 100 000 de euro despăgubiri. Bani pe care dânsul știe de ce i-a cerut… Exact 100 000 de euro. Știe el!!!
Eu, prima dată, am crezut că e o glumă. Când am văzut, am luat-o în serios. M-a ținut prin procese la judecătorie, apoi judecătoria și-a declinat competența, fiind suma mare de 100 000 de euro.
A avut martori doi oameni foarte importanți politic din județul Olt. Dar acestor martori care au jurat strâmb în instanță nu le-a făcut cinste acest lucru. Pentru că n-au spus adevărul. Am fost audiat, am spus realitatea și i-a fost respinsă acțiunea d-lui Vâlcov.
La ora actuală, nu mai știu dacă Vâlcov a făcut recurs la Curtea de Apel, dar dacă a făcut îi dau un sfat. Dacă nu se potolește, eu nu mai opresc decât în mormânt! Pentru că eu am procedat foarte corect cu dânsul, iar dânsul n-a fost corect cu mine.
Ce credeți că va face Vâlcov în momentul când balanța se va înclina, la președinție, către candidatul Dreptei?
Nu știu, nu pot să spun. Dânsul știe mai bine. Îl felicit dacă el e chiar de stânga și aș fi foarte bucuros, până când mă duc în lumea celor drepți, să aflu de d-l Vâlcov că ar fi rămas de stânga.
Și îl rog din suflet să se întoarcă cu fața spre Colonești, pentru că sunt oameni minunați, inclusiv primarul și consilierii locali!
Dumitru SÂRGHIE