Declarația recentă a lui George Simion, liderul AUR, are toate ingredientele unei confesiuni autoritare: dispreț față de o parte a cetățenilor, neliniște la gândul că ar trebui să îi reprezinte, și o întrebare care trădează intenții îngrijorătoare: „Ce mă fac cu voi?”
Dar cine suntem „noi”? Cetățenii care nu îl votăm. Intelectualii, oamenii moderați, cei care încă mai cred în Europa și în valorile democratice. Simion ne califică drept „bezmetici, iraționali”, vinovați, pesemne, că nu vedem lumea în alb și negru, în ură și mitinguri cu fumigene.
Tonul scrisorii sale nu este doar arogant. Este periculos. Ascunde, sub masca unei dileme retorice, o amenințare directă. Nu pentru că ne-ar putea trimite, literal, în lagăre de reeducare, ci pentru că germinează o idee: România bună e doar România care-l urmează. Ceilalți? Trebuie „rezolvați”. Cum? Nu ne spune. Sau poate tocmai asta ne spune.
Democrația înseamnă coexistența diferențelor, nu anularea lor. A fi președinte – cum visează Simion – nu înseamnă să te întrebi cum „să te descurci” cu opozanții tăi, ci cum să-i reprezinți, chiar dacă nu te plac. Îi va ignora? Îi va reduce la tăcere? Îi va cataloga drept „dușmani ai poporului”?
Această scrisoare nu este o simplă ieșire. Este o radiografie a modului în care liderul AUR gândește democrația: ca pe o victorie totală, nu ca pe un contract între cetățeni diverși. Cine nu e cu el, e „irațional”. Cine nu-i împărtășește viziunea, e un pericol pentru „ceilalți”.
Ce urmează? Reeducare? Cenzură? Epurare?
Dincolo de opțiunile electorale, orice român care prețuiește libertatea de gândire și exprimare ar trebui să citească aceste cuvinte ale lui Simion nu cu speranță, ci cu îngrijorare. Poate chiar cu teamă.
Pentru că, în democrație, întrebarea nu e „ce ne facem cu ceilalți”, ci cum trăim împreună.
Dumitru Sîrghie
