Nu știu dacă ați observat și dumneavoastră dragi cititori, un fenomen de-a dreptul uluitor: câinele care este aproape nedespărțit de stăpânul său capătă înfățișarea, mimica, gesturile și năravurile acestuia. N-am crezut în această teorie, până nu am văzut, cu ochii mei, că ea se verifică perfect în viața noastră de toate zilele și nopțile…
Anume, faptul că patrupedul din rasa Chow-chow, al cărui stăpân era regretatul director al Bibliotecii „Ion Minulescu” din Slatina, prof. Paul Matiu, devenise însuși Paul Matiu. Avea aceeași privire nobilă și prietenoasă, aceeași expresie a feței și același comportament (când nonconformist, când foarte serios când vesel, când trist, când exagerat de amabil), schimbându-se în funcție de starea și avatarurile de moment ale stăpânului său, care-l iubea necondiționat. Era, în această poveste de dragoste, Câine-Om, ceva nobiliar, ceva care avea de-a face cu transcendentul, cu Dumnezeu.
Nu aceleași sentimente mă animă când văd că un politruc de două parale, Gigel, pe numele său de ministru al (IN)CULTURII, capătă înfățișarea, expresia, nimicnicia și prostia stăpânei sale Alina Gorghiu. Acest caz ține de patologic, nu de miracol, ca în cazul exemplului de mai sus, neavând nimic nobil și divin în desfășurarea sa. E un simplu act de prostituție politică pe care o practică Gigel, câine de pripas, fără rasă, fără clasă, fără măcar onoarea câinelui vagabond, care e școlit la greutățile existențiale ale străzii.
Ani de zile, acest boldei care latră fără vreo cauză și fără vreun scop umanitar, bântuie prin Parlamentul României, din mila și pogorământul fraților lui mai mari, pesediștii, cărora el le-a rămas dator până la ziua de apoi… Cât l-au ajutat pesediștii, el a luat chipul și înfățișarea acestora… Abia în ultimă instanță, a început și el să surâdă prostește ca Alina Gorghiu, cea găunoasă, fudulă și arogantă…
Din cinci propuneri de candidat la vreo demnitate, el alege, ca și Alina, pe cel mai prost. Este la fel de fanfaron, inutil și laș, ca stăpâna lui… Când încearcă să latre ceva mai prețios în fața unui auditoriu, cățelul Alinei de la Olt o dă cu bâta-n baltă. A luptat, ca și modelul său, din toate puterile să-și discrediteze colegii de partid, să-și facă de râs înaintașii care au făcut România Mare, să-și blameze prietenii și pe cei care l-au ajutat când el era doar un biet negustor de lumânări și tămâie, a făcut tot ce-i stă în putință să-și servească stăpâna, care – la fel ca și el – e liberală până la colț, și pesedistă până în măduva oaselor.
N-are măsură, n-are bun simț, n-are Dumnezeu, deși îl invocă, precum face și capra lui metafizică, Alina Gorghiu, atât în culcare, cât și în (ră)sculare… Latră ca blegul la lună și spune că face politică. Rânjește a pagubă și nu-și recunoaște, conform obiceiului patroanei sale spirituale, niciodată defectele, scăderile și prostia care, în ultimul timp, a căpătat forme patologice.
Pun pariu că, de mâine încolo, câinele de dudău n-o va mai imita pe Alina Gorghiu. Dimpotrivă, va sări s-o muște de cur și îi va cere demisia pentru rezultate catastrofale la alegerile parlamentare. Va avea tupeul să predea lecții de morală, de tactică politică și electorală. Va încerca să taie și să spânzure pe cei care nu vor rânji prostește ca el, care nu vor fuma trabuc și care nu va deveni cameleoni ca el… Va fi însă prea târziu pentru această potaie patentată. Cineva îi va administra un șut în fund, iar el va schelălăi năprasnic încă patru ani prin Parlamentul României, timp în care pe plaiuri oltene vor veni niște oameni adevărați ca să construiască și la noi PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL, lăsat moștenire de istorie și de marea familie a Brătienilor.
CIAO, CIAO, GIGELE!
Dumitru Sârghie
Pentru liberal
Se poate sa aveti dreptate cu privire la subiect, insa pentru mine, ca simplu cititor, este destul de evidenta micimea clasei politice actuale. Nu trebuie sa excelam in folosirea unui limbaj suburban pentru a scoate in relief evidenta. In schimb, indraznesc sa am asteptari mari de la formatorii de opinie – pe care-i lecturez cu drag atunci cand este cazul – si care joaca un rol din ce in ce mai important in educarea tinerei generatii, din randul careia se va ridica viitoarea clasa politica, care cu siguranta va da valoare adaugata acestei tari napastuite.
Muţumesc, Cititor, ar trebui stiţi cam cum vorbeşte Ştirbu la şedinţele lui de partid sau la cele informale, ca să constataţi că limbajul acesti editorial e . trotuşi, decent…
Subiectul isi merita cu prisosinta “politetile”, insa in cadrul articolului se intrevede o inversunare prea mare din partea autorului, insotita de un limbaj care nu-i face cinste nici macar lui.