Despre atitudinea nemaipomenită a câinelui maidanez din proximitatea comunei Milcov, cel care-și plânge de două săptămâni confratele mort, din motive necunoscute încă, a scris toată presa locală cât și o parte a presei centrale.
Solidaritatea și camaraderia care se manifestă în rândul câinilor, în general, și – mai ales – în rândul câinilor fără stăpân, iată, este mai presus decât cea din regnul uman și cu deosebire decât cea din „regnul politic” al zilelor noastre.
Cuvintele sunt de prisos, dragi cititori. Priviți numai imaginea alăturată, uitați-vă, apoi, în Parlamentul României și, atunci, veți vedea și dumneavoastră cine-i om și cine-i câine!
Dumitru Sârghie
pe noi, românii, asimilati maidanezilor, nu ne plange nimeni.Nici chiar confratii euroatlantici.Câinele este animalul credincios şi el trebuie apreciat şi iubit.De acelasi tratament trebuie să aibă parte şi poporul român.Numai că, nouă, românilor,, ne este dat să trăim precum maidanezii………