Încercând să-l imite pe Socrate, cei mai înfocați admiratori ai săi au început să umble ca el: desculți și în zdrențe. Întemeiată în secolul al V-lea de Antistene, un discipol al lui Socrate, Școala cinică a devenit cunoscută mai ales prin Diogene, cel care i-a uimit pe atenieni prin modul său de viață extrem de simplu: dormea într-un butoi și se hrănea cu rămășițele de la mesele bogaților. Oferindu-i-se posibilitatea de a fi el însuși bogat, a refuzat cu dispreț. Între Socrate și urmașii săi cinici exista însă o deosebire esențială: indiferența marelui filosof față de aspectele exterioare ale vieții era expresia unei vieți interioare intense, pe când la cinici devenise un scop în sine. Dezinteresul față de bogăție și respingerea plăcerilor și frumuseților vieții erau atitudini pe care ei aveau grijă să le afișeze ostentativ, în locuri cât mai vizibile, uneori chiar scandalizându-i pe concetățeni. De pildă, îndemnându-și concetățenii să trăiască simplu, în conformitate cu natura și să nu se rușineze de necesitățile lor naturale, Diogene se masturba și urina în public. De aici i s-a tras porecla de „kynon”, care în greaca veche însemna „câine”. De la „kynon” s-a ajuns la „kynikos” și, în sfârșit, la latinescul „cinicus”.
Și dacă, în antichitate, cinicii duceau realmente o viață de câine, în sensul că se mulțumeau cu foarte puțin și refuzau orice fel de condiționare (casă, familie, haine, bunuri, bani, funcții), în timp lucrurile s-au schimbat esențial. Astăzi nu mai asociem deloc cinismul cu simplitatea și sărăcia, ci, dimpotrivă, cu bogăția exagerată, cu aroganța, cu vanitatea faraonică. Ei bine, tocmai la astfel de capitole clasa politică românească excelează de-a dreptul strident, în abandonarea oricărei unități de măsură.
În general vorbind,cinicul din zilele noastre este cel care calcă pe orice lege morală, care nesocotește orice principiu, pentru care decența și măsura în viața socială sunt vorbe în vânt, cel care își mărturisește, ostentativ, cele mai abominabile fapte, cel care își afișează, fără niciun pic de rușine, laturile cele mai urâte ale caracterului său, „o persoană care poartă niște ochelari prin care vede numai partea rea a lucrurilor” (George Budoi, Dicționarul cinicului, 2011). În consecință, profilul moral al unui cinic contemporan este dominat de egoism și neîncredere față de tot ce mișcă în jurul său. Tradusă în practica politică, această „neîncredere cinică” îl obligă pe politicianul român la un comportament care nu-i mai permite să trăiască în conformitate cu ceea ce propovăduiește. În realitate, el trăiește prin demagogie, minciună, promisiuni fără acoperire, manipulare, traseism etc., adică prin atitudini de care nici vorbă să se mai rușineze.
Îmi vine în minte acum o scenă petrecută într-un studio de televiziune, în care o blondă precum acelea cu care nu este bine să te pui, din emisiunile lui Dan Negru, își alegea tatăl pentru viitorul său copil. Cum? Pur și simplu, comparând consistența spermei din mai multe eprubete. Tatăl viitorului său copil se ascundea așadar într-una dintre spermogramele din fața sa. Prin urmare, în spirit cinic, vă propun următorul exercițiu în alegerea viitorilor primari: după fiecare masturbare în public, cereți-le candidaților să-și colecteze sperma într-o eprubetă pe care s-o eticheteze cu numele, data, ora și locul manifestării și apoi expuneți toate eprubetele într-o vitrină a promisiunilor, prin fața căreia să treceți neapărat cu toții, ca să decideți în cunoștință de cauză. O consistență bună a spermei indică un număr suficient de spermatozoizi viabili, necesari pentru o fecundație de succes, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta ca măcar o parte dintre promisiuni să se realizeze. Pentru că vor fi viitorii noștri tătici, în următorii patru ani, să-i alegem deci în funcție de consistența spermei.
Constantin Smedescu
