Padelul, sportul cu cea mai rapidă creștere din Europa, își face oficial intrarea și în județul Olt. După ce a cucerit Spania, Italia, Franța și Germania, cu peste 48.000 de terenuri în 2025, padelul ajunge acum și la Slatina, odată cu deschiderea primului teren de padel din județ, găzduit de Clubul Nautic și de Agrement PLAJA OLT.
Evenimentul de inaugurare va avea loc sâmbătă, 2 august, și va include demonstrații live, explicații despre regulile jocului, o mini-competiție pentru amatori cu participare gratuită, multă voie bună și câteva surprize pentru participanți.
Padelul nu este doar un sport – este o experiență socială, un mod accesibil și plăcut de a face mișcare, perfect pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire fizică. Se joacă doar în echipe de câte doi, implică o mișcare intensă dar prietenoasă cu articulațiile și contribuie la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.
Slatina se alătură astfel orașelor precum București, Cluj, Brașov sau Timișoara, care au introdus deja padelul în peisajul lor sportiv. Inițiativa marchează un pas important pentru promovarea sportului de masă și a stilului de viață activ în Olt.
„E un început. Un punct de întâlnire. O invitație la mișcare, sănătate și comunitate. Iar acum, tu faci parte din acest început.” – este mesajul transmis de Octavian Smărăndescu, directorul Clubului Sportiv Municipal Slatina.
Organizatorii îi încurajează pe toți cei curioși sau pasionați de mișcare să vină și să descopere un sport modern, dinamic și accesibil.
Dragoș Sîrghie


