AcasăEvenimentCOMEMORARE, LANSARE DE CARTE ȘI SIMPOZION PE TEMA „CRIMELE COMUNISMULUI”!

COMEMORARE, LANSARE DE CARTE ȘI SIMPOZION PE TEMA „CRIMELE COMUNISMULUI”!

 Sfârșitul săptămânii trecute (sâmbătă, 12 aprilie) avea să reprezinte, pentru comuna Vâlcele și nu numai, o zi cu adânci reverberații în sufletele celor care-au supraviețuit prigoanei Securității comuniste, din anii 1960-1961, în urma revoltei țăranilor de aici împotriva colectivizării forțate. Copii, tineri și bătrâni, țărani autentici, intelectuali adevărați și intelectuali vopsiți, fii ai satului, reîntorși la vatră, autorități locale și județene, presă de toate calibrele, parlamentari, politruci, chiar și foști torționari, au asistat la un eveniment de excepție organizat de primarul comunei Vâlcele, nimeni altul decât Alexandru Taifas.

eveniment valcele 1Este vorba de lansarea cărții „La fântâna înaltă”, cu privire la cruzimea actelor de represiune din perioada sus-amintită, precum și comemorarea celor care au suferit și au murit apărându-și bucata de pământ, plugul, căruța și boii… Autorii cărții „La fântâna înaltă”, Sabina – Elena Vasilescu și Costel Vasilescu au lăsat posterității o carte care este – în fapt – un  manual de istorie, ce trebuie făcut cunoscut generațiilor tinere, ce sunt și astăzi intoxicate, de către urmașii comuniștilor, cu istoria falsificată a lui Roller. După Comemorare, a urmat o dezbatere-simpozion, despre cumplita dezumanizare la care a fost supus poporul român în perioada comunistă, precum și despre teroarea absolută pe care Securitatea comunistă a îndreptat-o asupra celor care au încercat să se opună barbariei colective, teoretizată în epocă de Partidul Comunist Român.

eveniment valcele 2„La Vâlcele, glonțul viclean a sfârtecat trupuri! La Vâlcele, libertatea a fost pusă în cătușe! În miez de noapte, la Vâlcele, liniștea satului și somnul copilului de țâță au fost sfâșiate de mitraliere! Dangătele clopotelor vesteau deșertăciunea din suflete…”, scrie – în prefața cărții – tânăra profesoară Sabina – Elena Vasilescu. Cea care, alături de tatăl ei, cunoscutul om de radio și jurnalistul Costel Vasilescu, fiu al satului Vâlcele, a dat contemporaneității o carte despre care se va vorbi multă vreme… Până în vecii vecilor… amin!

FÂNTÂNA CARE URCĂ

„La fântâna înaltă” este o carte remarcabilă de istorie locală, care va rămâne în memoria acestor ținuturi sudice, dar și în patrimoniul literaturii românești, cu referire la crimele pe care comuniștii le-au comis la colectivizare. După comuna Izvoarele, acolo unde niște oameni ai lui Dumnezeu au adus în atenția contemporaneității grozăviile petrecute cu ocazia acelorași sângeroase acțiuni de colectivizare forțată, făcute cu pistolul la tâmplă, d-l Costel Vasilescu, împreună cu fiica sa, fii ai satului Vâlcele, sparge “tiparele” dând înălțime cercetării istorice și intrând în galeria scriitorilor adevărați, care nu s-au sfiit să arate – cu riscurile de rigoare – atrocitățile înfăptuite de agenții în uniformă și în civil ai celei mai odioase orânduiri politice: comunismul.

coperta carte vasilescu„La fântâna înaltă” este un titlu fericit care bandajează metaforic rănile sângerânde ale istoriei colectivizării pe aceste meleaguri, sugerând credința în Dumnezeu și preluând unele sensuri ale mitologiei noastre românești din care reiese faptul că unele fântâni urcă, nu coboară, urcă până la cer, fiind – în fapt – trepte spre Dumnezeire. Fântâna înaltă a lui Vasilescu ne arată că sufletul celor care au murit în închisorile comuniste, care au fost împușcați la eveniment, dar și al celor care, miraculos, încă mai trăiesc, are o legătură directă, prin jertfa lor, cu divinitatea. Fiindcă, au avut curajul și demnitatea de a-și apăra proprietatea, stând, cu pieptul gol, în câmp deschis, în bătaia puștii Securității.

„Martirii colectivizării”, așa cum îi numește autorul pe cei care s-au opus înscrierii la Colectiv, atât cei morți cât și cei vii, sunt adevărați eroi ai neamului românesc, iar păcatul celor care – și după 1989 – au dorit să ascundă adevărul, este echivalent cu o crimă perpetuă. Este meritul lui Costel Vasilescu și al fiicei domniei-sale că au făcut această corecție la scara istoriei locale, deranjând – cu siguranță – pe mulți neocomuniști, care au încă mâinile pătate de sânge.

Așa cum democrația aceasta originală de astăzi are nevoie de bani  publici, smulși cu forța din buzunarul comun al celor năpăstuiți, tot așa Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Plenara CC al PCR, din 3-5 martie 1949, spunea că partidul nu-și poate impune dominația politică și ideologică, fără a-și asigura puterea economică, eliminând astăzi proprietatea privată asupra pământului.

Om de Radio, ziarist, publicist, cronicar și – iată – cercetător al „erei ticăloșilor” (așa cum o numea Marin Preda), “clanul” Vasilescu ne redă, cu acuratețe și precizie cărturărească, foile de parcurs ale colectivizării forțate din comuna Vâlcele, comună care întruchipează atât rezistența la cataclismele sociale, cât și piatra de încercare a destinului țărănesc din acest pentagon al morți prin colectivizare, din care fac parte localitățile Vâlcele, Izvoare, Bălănești, Coteana și Schitu-Greci.

O carte de zile mari, care mă determină să spun, cu o invidie confraternă: sunt mândru că sunt contemporan cu Vasilescu! Chiar dacă în multe planuri, ale vieții pe care-o trăim, nu sunt de acord cu domnia-sa, acum îmi scot pălăria și îi spun: Aici,  m-ai învins, d-le Vasileascu. Ești mai bun!

Scriitorul Costel Vasilescu, ca și colaboratoarea domniei-sale, nu urmărește doar informația istorică, ci face o radiografie a sentimentelor țăranilor, care au fost deposedați de singurele lor surse de existență: pământul, vitele și uneltele.

Astăzi, țăranii sunt mutilați sufletește prin metode ceva mai rafinate și mult mai perverse decât metodele comuniste. Au pământ, au voință, au pe Dumnezeu lângă ei, n-au însă unelte și mijloace materiale cu care să-și lucreze proprietatea. Pe deasupra, mai sunt și bolnavi, și foarte săraci,, cu pensii minuscule, oameni lipsiți de orice ajutor, încât pământul pentru ei a devenit o povară fiind obligați să-l vândă pe te miri ce noilor ciocoi și străinilor.

Felicităm autoritățile administrative de la Vâlcele (pe primarul Taifas, în special), dar și pe cele religioase pentru vrednicia lor de a construi un monument al eroilor anticomuniști, care au murit în acele evenimente tragice sau după, numele cărora fiind astfel trecute în Cartea de Aur a Bisericilor din Vâlcele și pomenite la toate slujbele religioase, în vecii vecilor. Cei care au rămas în viață după acele evenimente ar trebui să fie cetățeni de onoare ai comunei și venerați de toată lumea. Profesorii de  istorie să citească această carte și să o așeze în sufletele învățăceilor din comună, învățăcei care trebuie să știe că sunt urmașii unor martiri adevărați.

Să nu mai căutăm eroi în altă parte, atâta timp cât îi avem aici lângă noi, în pământul pentru care au murit și să-i prețuim pe cei care – miraculos – trăiesc și astăzi. Să fie mândri că un fiu al satului, Costel Vasilescu, a făcut acest pas pentru cinstirea memoriei înaintașilor dvs. Fiindcă sângele apă nu se face, nu-i așa?

Dacă Guvernul de azi n-a reușit să facă dreptate până la capăt (și ne îndoim că e interesat s-o facă), în ceea ce privește monstruozitățile colectivizării din Vâlcele, Costel Vasilescu și fiica sa au reușit să spună adevărul până la capăt. Eroii mor pentru o idee, martirii se jertfesc pentru un crez, spun autorii. Eu aș adăuga faptul că cei care scriu istorie și care au curajul și demnitatea să nu o falsifice, sfidează zicala care ne spun că „istoria o scriu învingătorii”, asumându-și riscul de a fi tratați precum și țăranii din Vâlcele de atunci, ca „dușmani ai poporului”.

Ca ziarist, mă solidarizez cu Vasilescu, preferând senin să fiu și eu „dușman al poporului”, căci multe capete pătrate oi fi deranjat de-a lungul timpului. E o onoare să fiu camaradul lui Vasilescu, amintindu-vă aici o vorbă a lui Nichita Stănescu către Ana Blandiana: „Ai grijă, Dor, cuvintele ucid mai rapid decât glonțul!”

Talentul de evocator al istoriei studiate și redate prin documentele CNSAS, îi conferă d-lui Vasilescu o demnitate stilistică și istoricească remarcabilă, care îi umilește pe torționari și pe cei rău intenționați, dar – mai ales – pe istoricii care pun pe același plan răscoala de la 1907 cu revoltele împotriva colectivizării, în special cu revoltele din acest pentagon al morții, între care, la loc de cinste, este comuna dvs.

Realitatea concentraționară a acestei cărți este strivitoare, iar mărturiile vii din această carte trebuie păstrate în cufărul de aur al istoriei românești. D-l Vasilescu acoperă o lipsă a literaturii privind crimele comunismului în județul Olt, înfăptuite la colectivizare, recuperând astfel o temă ocultată nu numai de către comuniști ci și de toți cei care ne-au condus și ne conduc de la Revoluție încoace.

Colectivizarea forțată a agriculturii, care a urmat reformei monetare din 1947, a fost o lovitură nimicitoare care a distrus sufletele, românismul dar și sănătatea economică a acestei țări, aflate la răscruce de drumuri. Parafrazându-l Sorin Constantin Pavlovici, deținutul politic moldovean, care a scris cea mai înălțătoare carte despre jertfa deținuților politici români, e vorba de „Tortura pe înțelesul tuturor”, putem să spunem că volumul “La fântâna înaltă” poate fi intitulat „Colectivizarea pe înțelesul tuturor”. Felicitări!

Dumitru SÂRGHIE

2 COMENTARII

  1. Admiratie autorilor ! Cu atat mai mult tinerei profesoare care, in buna traditie romaneasca, urmare a acestei exceptionale realizari ce nu va fi pe placul multora, va sa fie un potential candidat la presiuni de tot felul si din partea te miri cui…
    De astfel de tineri are nevoie societatea noastra care, pentru a se impaca cu sine, este musai sa-si asume trecutul in nudidatea sa, cu orice risc.
    Felicitari fara rezerve !

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments