Recent, Adrian Chesnoiu, viceprimarul municipiului Caracal, a vorbit despre proiectul cu referire la reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare din municipiul Caracal, proiect derulat prin Compania de Apă Olt.
Valoarea totală a proiectului este de 110.450.411 lei și presupune reabilitarea rețelei de apă pe 53 de kilometri și se va extinde cu 7,4 kilometri, iar rețeaua de canalizare se va reabilita pe 13, 66 kilometri și se va extinde cu 18, 66 kilometri.
„Documentația proiectului a fost ridicată în SICAP. Termenul, pentru depunerea ofertelor, este în luna noiembrie și, dacă lucrurile merg bine și într-o direcție așa cum noi ne dorim, cred că, în primăvară, se poate da ordinul de începere a lucrărilor. Este un proiect amplu, cu foarte multe obiective. Vizează o bună parte a orașului nostru și va fi implementat într-o perioadă de maximum trei ani”, a declarat Adrian Chesnoiu.
În analiză, se află și contractul pentru reabilitarea stației de epurare de la Caracal, investiție ce se ridică la suma de 37 milioane lei.
Dragoș Sîrghie


