AcasăActualitateCompania de apă Olt – recomandări pe timpul sezonului rece

Compania de apă Olt – recomandări pe timpul sezonului rece

Compania de Apă Olt recomandă tuturor clienților să protejeze instalațiile proprii de alimentare cu apă, în perioada de iarnă, când temperaturile scad sub 0 grade Celsius.

În acest sens, acordă câteva sfaturi pentru protejarea apometrelor și conductelor de apă, împotriva înghețului. În scările de bloc, ferestrele și ușile trebuie să fie închise și verificate, periodic, sau înlocuite, acolo unde este cazul, pentru a evita fenomenul de îngheț. Conductele de apă au nevoie de un strat protector termic împotriva înghețului, astfel de materiale speciale pentru izolat conducte găsindu-se în magazinele specializate.

Apometrele trebuie izolate, cu materiale termoizolante, iar pentru cele care sunt montate într-un cămin trebuie să existe capac care se închide etanș. Branșamentul de apă expus temperaturilor negative trebuie izolat corespunzător, pentru a nu îngheța, în perioada de iarnă.

Utilizatorii care locuiesc la case, să verifice și să izoleze robinetele din curte, respectiv căminele de apometru. În cazul în care, clienții lipsesc mai mult de la domiciliu, este necesară golirea instalației interioare de utilizare apă.

Nerespectarea măsurilor recomandate de către operator poate duce la înghețarea și distrugerea conductelor de apă, a robinetelor, a apometrelor și la întreruperea alimentării cu apă potabilă, a instalațiilor interioare din locuință.

Toate aceste măsuri de prevenire a fenomenului de îngheț intră în responsabilitatea utilizatorilor sau a asociațiilor de proprietari, după caz, deoarece spațiul unde există rețele interioare de distribuție apă reprezintă un drept de bun comun al proprietarilor din imobilul respectiv. Utilizatorii au obligația „să se preocupe de asigurarea integrității sistemelor de măsurare”, respectiv a contorului care măsoară cantitatea de apă consumată, cu scopul facturării de către operator (Legea nr.241/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul 29/N/1993 Anexa, Contractul de furnizare/prestare, Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare).

În cazul în care apometrele sau instalațiile de apă se defectează, din cauza înghețului, pentru că nu au fost protejate corespunzător, beneficiarul va suporta costurile înlocuirii acestora.

Pentru problemele legate de funcționarea contoarelor sau a serviciului public de alimentare cu apă, cetățenii pot suna la numărul de telefon: 0249/423.419, Dispeceratul Companiei de Apă Olt sau pot scrie mesaje pe pagina de Facebook a instituției.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments