Comunicat

După cum se știe, alegerile pentru structura județeană de conducere de la nivelul Colegiului Medicilor Olt au fost reluate, duminică și luni, fiind programat primul tur.

După acest tur, au apărut anumite afirmații în media locală, care acreditează ideea că există un conflict între medicii de familie și medicii specialiști.

renica diaconescu comunicatÎn realitate, acest conflict este întreținut artificial de oameni aflați în ambele tabere care, în virtutea principiului machiavelic „Divide et impera”, vor să defăimeze imaginea corpului medical al județului Olt, imagine și așa prezentată destul de deformat, în ultimul timp.

Eu cred că interesul nostru este unul comun și anume acela de a apăra demnitatea și onoarea profesiei de medic, în condițiile în care sistemul medical românesc este și așa zdruncinat din motive care nu ne aparțin.

Ca medic specialist, mărturisesc că am mulți prieteni medici de familie care și-au dovedit din plin profesionalismul și sentimentul de solidaritate de breaslă. Sfatul meu este să nu ne lăsăm dezbinați, făcând jocul unor grupuri de interese politice sau de altă natură, să respectăm, în continuare, Jurământul lui Hipocrate, care spune, printre altele: Colegul meu este fratele meu!

Menționez faptul că ocuparea unei poziții în conducerea Colegiului Medicilor Olt nu reprezintă un privilegiu, așa cum consideră unii, ci mai degrabă o responsabilitate în plus, pe care cei aleși trebuie să și-o asume cu demnitate.

Cu respect și considerație, Dr. Renică Diaconescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments