Investește în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 5 Promovarea masurilor active de ocupare
Domeniul major de intervenție 5.1 Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare
Număr de identificare al contractului: POSDRU/125/5/126383
Titlul proiectului: „O șansă pentru siguranța viitorului”
Beneficiar: S.C Romprest Security S.R.L
SC ROMPREST SECURITY SRL a organizat în data de 20.02.2015, începând cu ora 09:00, în incinta Restaurantului Capitol Events Hall din Slatina evenimentul tip ,,Bursa locurilor de muncă’’, derulat în cadrul proiectului „O șansă pentru siguranța viitorului”.
La eveniment au participat un număr mare de invitați, atmosfera evenimentului dovedindu-se un cadru ideal de întâlnire și discuții între reprezentanți ai autorităților locale, organizator, angajatori invitați, presă precum și beneficiarii direcți ai proiectului.
Invitații participanți la eveniment au salutat inițiativa organizării acestuia, văzându-l ca pe o oportunitate venită în sprijinul celor care au participat la cursurile ce s-au desfășurat în cadrul proiectului. Printre angajatorii invitați și vorbitori în cadrul evenimentului amintim: S.C. SECURITY CONSULTING S.R.L., S.C. TICONI PROTECTIE ȘI PAZĂ S.R.L., S.C. ROTAX CONTRACTOR S.R.L.
Evenimentul tip „Bursa locurilor de muncă” a fost gândit să faciliteze accesul pe piața forței de muncă a șomerilor, persoanelor în căutarea unui loc de muncă și a persoanelor inactive prin interacțiunea directă dintre aceștia și potențialii angajatori din sfera serviciilor de securitate. Meseriile vizate de evenimentul tip „Bursa locurilor de muncă” sunt: „agent de securitate” și „servant pompier”.
MANAGER PROIECT – Ioana HAINAGIU
date de contact: tel: 0762.139.244 site cu info suplimentare: http//www.ospsv.ro