AcasăOra SatuluiConcetățenii mei nu m-au uitat și abia așteptau momentul să mă susțină...

Concetățenii mei nu m-au uitat și abia așteptau momentul să mă susțină pentru a-i reprezenta în continuare! – a declarat Marius Ștefan Popescu, primarul comunei Gostavățu

D-le primar, ați câștigat en-fanfare alegerile, sunteți foarte popular, după câte se vede… Cu ce gânduri ați repornit la drum, în acest nou mandat?

Ca la fiecare început de mandat, plec cu gânduri foarte bune. În primul rând, vreau să mulțumesc concetățenilor mei, care au avut încredere în mine, pentru a cincea oară și mi-au dat un nou mandat, pentru un viitor împreună.

Am plecat cu gânduri bune și încerc din răsputeri să recuperez ceea ce s-a pierdut, pe parcursul unui an și cinci luni, perioadă în care eu n-am fost în instituție. Proiectele pe care le inițiasem au rămas în stadiu de conservare, nimeni nu le-a pus în aplicare. Sper ca, odată cu primirea cifrelor de buget, să demarez în trombă și să pot finaliza proiectele bune pentru comunitate.

Cum vă explicați faptul că ați rămas atât de popular în fața cetățenilor comunei?

Popularitatea față de cetățeni mi-am câștigat-o prin educația mea, prin lucrurile bune pe care le-am făcut pentru cetățeni. Uitându-ne în urmă, am o experiență administrativă de 36 de ani… Înainte de a candida la funcția de primar, eu am plecat din rândul funcționarilor publici. Am fost funcționar public pe Registrul Agricol. Am prins tot ceea ce înseamnă legile Fondului Funciar, unde am încercat, pe cât posibil, să rezolv toate problemele concetățenilor mei, în ceea ce privește legile Fondului Funciar.

M-am aplecat asupra problemelor și oamenii au văzut că sunt un om care se preocupă de situația lor și care își dă interesul pentru localitate. Pentru aceste lucruri, cetățenii mei nu m-au uitat și abia așteptau momentul să vină data de 27 septembrie 2020, ca să-și exprime votul și să mă susțină pentru a-i reprezenta în continuare.

Cu ce procent ați câștigat și care e configurația politică în Consiliul Local?

 Sunt la al cincilea mandat de primar… Am câștigat cu 76%, cu o prezență la vot de 74%. Deci a fost o prezență mare la vot… Configurația în Consiliul Local este următoarea: 6 consilieri PSD, 2 din partea PNL, 2 din partea Pro România și unul din partea PMP.

După cum știm, Pro România și PMP s-au dus acolo unde le este locul, adică la fund.

În răspunsul primei întrebări ați amintit de proiectele care au rămas în conservare timp de un an și cinci luni… Puteți să le amintiți?

Da! Aveam proiectele pentru apă și canal… Pe lângă faptul că am construit o sală de sport la nivelul școlii, avem un proiect și pentru un complex sportiv. Avem proiectul la nivelul de Studiu Geo, Studiu Topo a tot ceea ce înseamnă introducerea gazelor naturale. Suntem în demarare și cu studiu de fezabilitate, pentru că este termen – 30 martie, de depunere a dosarelor la Ministerul Dezvoltării Regionale. Și multe, multe alte proiecte mai mici, nu de aceeași amploare. Cele mai importante sunt introducerea apei curente și introducerea gazelor naturale.

De-a lungul celor patru mandate, am reușit să accesăm trei proiecte pe fonduri europene, unul pe măsura 3.2.2, unul pe măsura 1.2.5 și unul pentru introducerea iluminatului public pe sistem Led.

Având în vedere această Pandemie, care sunt măsurile pe care le instrumentați aici la dvs.

Am încercat să fim cât mai aproape de oameni, să le explicăm și să-i facem să înțeleagă că, într-adevăr, există această pandemie. Dar acum depinde de noi ca persoane cum ne comportăm… Am asigurat măști și dezinfectat acolo unde a fost nevoie. Pregătim dezinfecția și deratizarea unităților de învățământ, pentru că ne pregătim pentru data de 8 februarie, când se vor redeschide școlile, după această perioadă lungă de online.

Când am început acest mandat, situația elevilor era foarte grea, în sensul că majoritatea nu avea cele necesare pentru a intra la orele online. M-am preocupat și am achiziționat tablete, pentru tot ceea ce înseamnă copiii la nivel de localitate, 147 de tablete.

Ce mesaj aveți către cetățeni, pentru cei care v-au votat și pentru cei care nu v-au votat?

Le transmit un gând bun din partea mea, să fie sănătoși și să aibă încredere totală în mine, așa cum au avut mereu. Indiferent că unii au fost de acord cu mine iar alții n-au fost de acord, un lucru este cert: eu sunt primarul tuturor! Sunt primarul localității și voi face tot ceea ce îmi stă în putere să ajungă acolo unde îi este locul.

Dumitru Sârghie    

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -