AcasăActualitateConcursul interjudețean „Medicii de mâine” – ediția a II-a

Concursul interjudețean „Medicii de mâine” – ediția a II-a

Sâmbătă, 27 aprilie 2013, la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, va avea loc a doua ediție a Concursului Interjudețean de Anatomie „Medicii de mâine”, sub coordonarea profesorului Mariana Mihai. Inițiatorii acestui concurs au fost profesorii de biologie din cadrul colegiului, sprijiniți fiind de Inspectoratul Școlar Județean Olt. Vor participa elevi din județele Olt, Gorj, Teleorman, Vâlcea și Argeș.

mariana mihai„Întrecerea este o premieră în arealul concursurilor școlare, iar noutatea constă în faptul că pot participa pentru secțiunea gimnaziu, elevi din clasa a VII-a și a VIII-a (materia studiindu-se în clasa a VII-a), iar pentru secțiunea liceu pot participa elevii din clasele a XI-a și a XII-a (materia studiindu-se în clasa a XI-a). Astfel, poate fi considerat un test premergător examenului de admitere la facultatea de medicină pentru absolvenții de liceu”, a declarat prof. Mariana Mihai (foto).

Elevii care se vor clasa pe primele trei locuri vor primi atlase anatomice, iar cei care vor obține mențiune, vor fi premiați cu stetoscoape. 50% din participanți vor primi medalii de aur,argint respectiv bronz. Un lucru demn de menționat este faptul că, în urma unui protocol de colaborare încheiat cu Spitalul Județean Slatina, elevii premiați la secțiunea liceu vor beneficia de o zi de practică în spital.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments