În perioada 25-27 octombrie a.c., sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina și amfiteatrul Colegiului Național Vocațional „Nicolae Titulescu” Slatina au găzduit cea de-a VII-a ediție a Concursului Național de Muzică Ușoară și Dans Modern pentru Copii „Stelele Olteniei”, concurs organizat de Palatul Copiilor și Elevilor „Adrian Băran” Slatina, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Olt, Primăria municipiului Slatina și Școala Populară de Arte și Meserii Slatina.
S-au înscris peste 450 de copii, din județele Olt (Slatina, Caracal, Corabia), Timiș, Vrancea, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeș, Călărași, Alba, Buzău, Mehedinți, Ialomița, Covasna, Constanța și din municipiul București, sectoarele 5 și 6. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: muzică ușoară, la care au participat 72 de interpreți, pe categoriile de vârstă 7-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani, și secțiunea de dansuri moderne, categoriile de 4-5 ani, 6-8 ani, 9- 11 ani, 12-14 ani și 15-18 ani, unde au participat 35 de formații.
În urma deliberării juriului al cărui președinte a fost Felicia Man, inspector-general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, au fost acordate 120 de premii. La secțiunea dansuri moderne, au fost acordate 18 premii I pentru: dans de caracter, disco, hip hop, belly dance, rock & roll, dans tematic, fantezie coregrafică, jazz, vals, aerobic, dans contemporan și majorete.
Trofeul Concursului Național de Muzică Ușoară și Dans Modern pentru Copii „Stelele Olteniei” – ediția a VII-a nu a revenit unei singure concurente, ci a fost acordat Denisei Pârvu de la Palatul Copiilor Călărași, Denisei Perpelea de la Liceul cu Program Sportiv Slatina și Narcisei Bagiu de la Palatul Copiilor Timișoara.
Ionuț Dumitrescu