AcasăActualitateConferința Regională a Elevilor din Oltenia

Conferința Regională a Elevilor din Oltenia

Delegația Consiliului Județean al Elevilor Olt a participat, în perioada 6-8 decembrie 2013, la Conferința Regională a Elevilor din Oltenia. Întâlnirea a avut loc la Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova, la care au mai participat și delegații din Dolj, Vâlcea, Gorj și Mehedinți, delegații conduse de inspectorii școlari generali din fiecare județ.

În prima zi a conferinței, a avut loc deschiderea festivă, moment în care au fost validate dosarele elevilor care și-au depus candidatura pentru obținerea unei funcții în cadrul Biroului Executiv al Consiliului Regional al Elevilor Sud-Vest Oltenia. Sâmbătă, 7 decembrie, s-a stabilit componența biroului: Alexandru Enăcică din Vâlcea – președinte, Alin Stancu – vicepreședinte (Vâlcea) și Andreea Alexandra Ciortan din Gorj – secretar. Tot în aceeași zi, s-a desfășurat și prima ședință a biroului, în cadrul căreia au fost stabilite Strategia de dezvoltare și Planul de acțiuni la nivel regional.

În ultima zi a întâlnirii, Otilia Tiugan, coordonatorul Consiliului Județean al Elevilor Olt, a susținut un trening pe teme de dezvoltare personală și leadership.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments