La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Județean Olt a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, obiectiv de investiții finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectul are o valoare totală de 4.341.244,95 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile 4.254.420,05 lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.
Consiliul Județean Olt pune accentul pe investițiile prioritare din județul Olt și situează, în prim plan, sănătatea oltenilor.
„Într-un context atât de dificil, din punct de vedere al sănătății, considerăm vital să depunem, în continuare, toate eforturile susținute, pentru a reuși să avem asigurate serviciile medicale de urgență, la cel mai înalt nivel.
De asemenea, asigurăm locuitorii județului nostru că vom continua să desfășurăm activitățile care susțin dezvoltarea socio-economică, prin accesarea continuă a proiectelor guvernamentale, europene și prin punerea la dispoziție a tuturor resurselor economice, necesare depășirii acestei situații de urgență”, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.
Obiectivul general al proiectului îl constituie eficientizarea serviciilor integrate centrate pe pacient și a tratamentului patologiei complexe, care necesită o abordare integrată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Prin proiect, se vor achiziționa echipamente specifice necesare Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, echipamente performante, la standardele impuse de legislația în vigoare, inclusiv un computer tomograf.
În urma implementării proiectului, se va realiza îmbunătățirea funcționării sistemului medical în cadrul Unității de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, a asistenței medicale de urgență în regim integrat, cu creșterea capacității de intervenție, prin dotarea adecvată a Unității de Primiri Urgențe, pentru înlocuirea periodică a echipamentelor depreciate.
Proiectul vizează menținerea, la un standard ridicat a serviciilor de urgență, prin investiții permanente, în infrastructura de specialitate, la nivel spitalicesc (inclusiv în echipamente). De asemenea, se urmărește îmbunătățirea competențelor medicilor din cadrul Unității de Primiri Urgențe – Spitalul Județean de Urgență Slatina, prin asigurarea accesului la echipamente medicale performante.
Ionuț DUMITRESCU