Consiliul Județean Olt a găzduit vizita unei echipe mixte româno-americane, alcătuită din specialiști români în cooperare civil-militară și experți americani în Afaceri Civile, într-un demers menit să consolideze colaborarea dintre instituțiile publice și structurile de apărare, precum și să îmbunătățească răspunsul în situații de criză.
Întâlnirea a avut ca principal obiectiv dezvoltarea cooperării interinstituționale printr-o comunicare eficientă, schimb rapid de informații, transparență și stabilirea unor proceduri clare de intervenție. Reprezentanții implicați au evidențiat importanța unei coordonări eficiente între autorități pentru protejarea comunităților în fața unor eventuale situații de urgență.
Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a subliniat importanța acestor parteneriate pentru siguranța cetățenilor și buna funcționare a instituțiilor.
„În situații de criză, capacitatea instituțiilor de a acționa coordonat poate face diferența. De aceea, astfel de parteneriate sunt esențiale pentru creșterea rezilienței instituționale și pentru siguranța comunităților din județul Olt.”, a declarat Marius Oprescu.
Reprezentanții Consiliului Județean Olt au reafirmat angajamentul instituției de a susține colaborările bazate pe încredere, responsabilitate și dialog, astfel încât administrația județeană să fie tot mai bine pregătită pentru a face față provocărilor actuale și viitoare.
Dragoș Sîrghie


