În ședința de Consiliu Județean de joi, 26 februarie a.c., a fost aprobată plata din bugetul local a procentului de 20% din sumele estimate a fi decontate în anul 2026 de la bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny.
Este un pas administrativ necesar pentru ca lucrările să continue în 2026 fără întârzieri. Se estimează finalizarea investițiilor până la sfârșitul acestui an, deși perioada contractuală de implementare se întinde până la jumătatea anului 2027.
În total, peste 41,8 km de drum județean vor fi modernizați:
🔹 DJ 643 Bobu-Voineasa-Balș
🔹 DJ 546C Potcoava-Perieți
🔹 DJ 703C Cungrea-Verguleasa
„Ne concentrăm pe execuție, pe respectarea termenelor și pe utilizarea responsabilă a fondurilor disponibile. Investiția în infrastructura rutieră rămâne o prioritate, iar modernizarea acestor drumuri contribuie direct la o mai bună legătură între comunități, la susținerea activităților economice și la creșterea siguranței în trafic în județul Olt”, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.
Dragoș Sîrghie


